În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântarea Bisericii „Sfântul Dimitrie“ din Caransebeş
În cea de-a treia zi a Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din cartierul caransebeşean Nord. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă, în vederea slujirii, biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul parohial „Ioan Teodorovici“. În cuvântul de învăţătură, ierarhul caransebeşean a mulţumit tuturor celor care au contribuit la ridicarea noii biserici, arătând totodată necesitatea acesteia într-un cartier în care nu exista nici un lăcaş de cult: „Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir, a rânduit Bunul Dumnezeu să ne bucurăm în Săptămâna Luminată a Învierii lui Hristos şi de realizarea preoţilor şi credincioşilor din această parohie, un nou lăcaş de închinare. Aşadar, îi felicităm pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei noi biserici din municipiul Caransebeş, atât de necesară într-un cartier în care nu exista nici un lăcaş de rugăciune. Nădăjduim ca în cursul anului următor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să şi târnosim această biserică din oraşul nostru“. La final, cei care se implică în mod activ în procesul de edificare a lăcaşului de cult au primit din partea chiriarhului acte de cinstire. Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Caransebeş deserveşte credincioşii caransebeşeni din cartierul Nord şi din zona Cazărmii. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)