În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Binecuvântarea centrului social‑cultural de la Parohia Freidorf din Timișoara
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Freidorf din Timișoara cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, din Protopopiatul Timișoara 1. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noua casă parohială și centrul social-cultural, recent construit, în care vor fi derulate activități destinate copiilor și tinerilor și vor fi organizate conferințe, lansări de carte, cateheze și nu numai.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii clădiri. Preotul paroh Petru Itineanțu a afirmat, în cuvântul rostit cu acest prilej, că prin împreuna lucrare cu Consiliul parohial și cu bunii credincioși, bucurându-se și de sprijinul material al unor donatori, clădirea parohială formată din apartamente pentru preoți și din spații destinate activităților social-filantropice, culturale și catehetice a fost ridicată într-un timp foarte scurt. Înaltpreasfinția Sa a apreciat dăruirea și efortul pilduitor depus de preotul paroh împreună cu toți cei implicați și le-a adresat cuvinte de felicitare, îndemnându-i să continue această ziditoare lucrare duhovnicească începută la Parohia Freidorf.
Noul centru social și parohial are amprenta la sol de 180 de metri pătrați, încorporând două locuințe și mansardă. Există grupuri sanitare, o sală multifuncțională, parcare și un cabinet medical care, prin voluntariatul câtorva fii ai parohiei, de profesie medici, va fi de folos spre alinarea suferințelor credincioșilor bolnavi, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.



.jpg)
