„Binele trebuie săvârșit în orice vreme”

Sensurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 27-a după Rusalii au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit ieri în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Patriarhul României a evidențiat faptul că mesajul esențial al pasajului evanghelic duminical este acela că „binele trebuie săvârșit în orice vreme”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat contextul în care s-a petrecut minunea tămăduirii femeii gârbove, ilustrată în Evanghelia după Luca (13, 10-17), evidențiind că „Sfânta Evanghelie ne arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și credința și răbdarea femeii gârbove. Aceasta era de optsprezece ani robită de o legătură nevăzută a satanei sub forma unei neputințe trupești. Pe când se afla în sinagogă, Iisus a văzut o femeie gârbovă, aplecată cu fața spre pământ. Ea nu putea să-și îndrepte privirea în sus, să vadă fețele oamenilor sau albastrul cerului. Totuși, în pofida bolii și a neputinței, această femeie venea în fiecare sâmbătă la sinagogă și se ruga lui Dumnezeu nu atât pentru vindecarea trupului său, ci pentru mântuirea sufletului. Femeia gârbovă unea răbdarea bolii apăsătoare cu lucrarea rugăciunii ei stăruitoare”.

Preafericirea Sa a afirmat apoi că din această Evanghelie reies numeroase înțelesuri duhov­nicești: „În primul rând, vedem că Domnul Iisus Hristos vindecă o femeie gârbovă chiar dacă nimeni nu a cerut vindecarea ei, nici ea, nici un alt membru al comunității. Din proprie inițiativă, Iisus a vindecat-o pe această femeie pentru că, deși era gârbovă de optsprezece ani, ea venea în fiecare sâmbătă la sinagogă. Nu a folosit boala ca pe o scuză pentru a nu se ruga împreună cu cei din sinagogă, ci, bolnavă fiind, aplecată cu fața spre pământ, totuși ea avea sufletul îndreptat spre cer, în rugăciune. Iisus a vindecat-o din proprie inițiativă pentru că este sensibil la suferința fiecărui om și săvârșește binele chiar și atunci când nu este solicitat. Nu este nepăsător la suferința oamenilor, ci cunoaște suferința fiecăruia și dăruiește sănătatea trupească și sufletească, mai ales dacă descoperă în sufletul lui credință vie și smerită. Faptul că o numește pe această femeie «fiică a lui Avraam» înseamnă că Iisus a descoperit în sufletul ei credință puternică, deoarece Avraam este considerat părintele credinței. Această femeie suferindă și smerită nu a cerut nimic de la Hristos, pentru că nu îndrăznea. Ea purta durerea bolii sale în smerenie și tăcere. Înțelegem că Dumnezeu dorește și săvârșește vindecarea omului chiar și atunci când omul nu o mai cere în mod stăruitor. Dumnezeu lucrează în viața omului cum și când dorește, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau înțelept. Chiar dacă întârzie să răspundă la cererea omului ori răspunde într-un mod diferit de cum așteaptă omul, Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru mântuirea oamenilor”.

De asemenea, Patriarhul României a subliniat faptul că minunea relatată în Evanghelia acestei duminici oglindește sau ilustrează deplin lucrarea generală de mântuire a omului realizată de Fiul lui Dumnezeu: „Vindecarea femeii gârbove ne descoperă înțelesul adânc al ridicării naturii umane păcătoase, pe care Domnul Iisus Hristos o dezleagă, adică o eliberează de robia satanei. Hristos Domnul ne ridică sau ne îndreaptă când suntem prea aplecați spre cele pământești și ne ajută să privim spre ținta noastră finală, care nu este pământul sau mormântul, ci Împărăția cerurilor. Această vindecare, ca ridicare dintr-o legătură nevăzută și apăsătoare, reprezintă în mod tainic și lucrarea mântuitoare a Domnului ca vindecare și sfințire a naturii umane gârbovite de păcat și aplecate spre moarte, natură pe care El a asumat-o prin înomenire. Atât Învierea Domnului, cât și Înălțarea Sa la cer au, în limba greacă a Noului Testament, înțelesul de ridicare. Prin Învierea Sa din morți, Domnul Iisus Hristos ne ridică din moarte la viață, iar prin Înălțarea Sa la cer ne ridică de la viața pământească trecătoare la viața cerească netrecătoare, duhovnicească și veșnică. Așadar, prin vindecarea femeii gârbove, Mântuitorul ne arată taina îndreptării umanității pe care El o săvârșește prin toată lucrarea Sa vindecătoare, sfințitoare și înăl­țătoare a demnității omului în iubirea și slava lui Dumnezeu”.

În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre a adăugat că „îndemnul practic al Evangheliei de astăzi, mult folositor pentru Postul Nașterii Domnului, este îndemnul la fapta milostivă. Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos săvârșește binele fără să fie rugat, din proprie inițiativă. Prin această lucrare, Domnul Iisus ne învață și pe noi să nu așteptăm să fim rugați sau solicitați stăruitor să facem binele. Dacă vedem că un om are nevoie de ajutorul nostru, să îl ajutăm din proprie inițiativă și fără întârziere. Să săvârșim binele în orice zi, chiar și în zi de sărbătoare. Sărbătoarea nu este o scuză sau un obstacol în calea săvârșirii binelui pentru aproapele nostru. În această perioadă a Postului Nașterii Domnului, Sfânta Evanghelie ne cheamă să vizităm și să ajutăm bolnavii, bătrânii, săracii, oamenii întristați și singuri. Noi ne numim creștini pentru că purtăm numele lui Hristos, dar suntem creștini buni dacă devenim milostivi. Când săvârșim multe fapte de milostenie, cei ce se bucură de ele Îl preamăresc pe Hristos Domnul pentru bunătatea Lui care se arată lor prin oamenii binevoitori și milostivi, trimiși de El să îi ajute. Astfel, oamenii milostivi devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos lucrătoare în lume”.