Biserica în lume: Misionar ortodox dincolo de ocean

A venit în ţară pentru a se ruga, a petrece timpul şi a depăna amintiri alături de foştii colegi de facultate, preoţi în oraş sau în împrejurimile acestuia. La Biserica „Sf. Gheorghe“ din municipiul Bacău, părintele Mircea Panciuk a oficiat slujba în limba română aproape perfect. N-aveam nici un motiv să cred că e preot canadian al cărui contact cu limba română l-au reprezentat cei patru ani de facultate făcuţi la Teologie, la Bucureşti, între 1963-1967, în calitate de bursier al Patriarhiei Române. Ca la mulţi dintre moldovenii de dincolo de ocean, rădăcinile bucovinene ale părintelui Mircea s-au păstrat vii, în ciuda trecerii anilor. „Nu a fost uşor să păstrez contactul cu limba română. La început, ca preot în Canada, slujeam şi în română, şi în engleză. Acum - doar în engleză, pentru că numărul vorbitorilor în graiul atât de drag sufletului meu s-a redus“, mi-a spus părintele. Aveam să înţeleg că a avut de ales între a cultiva cultura românească sau credinţa ortodoxă. A ales credinţa. „Este o luptă continuă. Te întrebi ce este mai important: a menţine cultura sau credinţa? Personal, cred că mai însemnat este să trăiască în om credinţa ortodoxă. Să comunicăm cuvântul lui Dumnezeu în limba pe care o înţeleg oamenii“, a precizat preotul Mircea, dându-mi ca exemplu negativ comunitatea ortodoxă ucraineană în care s-a păstrat limba în cadrul slujbelor, dar în care s-au pierdut credincioşii, mai atraşi de engleză decât de ritual rusesc.

Pe sub rama aurie a ochelarilor, părintele din Boian mi-a povestit în câteva cuvinte viaţa sa. „M-am născut în 1940 lângă Montreal, din părinţi români. Tata era originar din Tereblecea, un sat din Bucovina de altădată, astăzi în Ucraina. În 1930 a plecat la Montreal, s-a căsătorit acolo cu mama, şi ea canadiancă de sorginte moldovenească, de loc din Bălăceana, şi au rămas acolo“, s-a destăinuit părintele.

După studiile liceale la Montreal şi Ontario, în 1963, în urma vizitei făcute în Canada de către IPS Iustin, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a venit ca bursier la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Aici a cunoscut-o pe Ileana Ani, cea care avea să-i devină soţie. După un an de diaconie, timp în care „am deprins tainele şi rânduielile slujbelor religioase“, după cum a mărturisit, în 1967 a revenit în Canada. Celor doi li s-a alăturat între timp şi băiatul cel mare, Mircea, născut la Bucureşti. Doi ani şi-a făcut datoria de slujitor al altarului la Catedrala din Windsor (Ontario), „unde era decan Bartolomeu Anania“, actualul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În 1969, dornic să facă misiune în parohie, să se dedice vieţii pastorale, a cerut dezlegare şi a plecat la Alberta. Adică la 5.000 km distanţă. Aici a avut în grijă două parohii: Boian şi Edmonton. „Boian este o comunitate înfiinţată de românii bucovineni veniţi în Canada la sfârşitul veacului al XIX-lea. Acum este în descreştere. Nu prea mai vin oamenii să se facă fermieri“, mi-a spus părintele Mircea, el însuşi un fermier legat de pământ, aşa cum au fost şi părinţi săi. M-a convins arătându-mi palmele sale aspre. „Prin mine nu curge sânge, ci pământ“, a adăugat el.

În ceea ce priveşte Edmonton, oraş situat la vreo 125 km de Boian, acesta avea o comunitate de români sosiţi tot la finele veacului al XIX-lea, fără lăcaş de cult. În majoritate moldoveni, când au auzit de părintele Mircea, aceştia îl chemau la servicii religioase şi la sute de kilometri distanţă. „Odată, am fost invitat să oficiez o cununie la 1.200 km depărtare de Boian. Creştinii de acolo voiau un preot ortodox român. Au trimis după mine şi m-am dus“, şi-a amintit părintele Mircea. După trei ani de activitate susţinută, în 1972, sprijinit de credincioşi, a reuşit să construiască la Edmonton Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, un lăcaş de cult care să aducă mai aproape de sufletele românilor credinţa părinţilor şi bunicilor din ţară. Astfel, a încheiat seria slujbelor săvârşite prin case particulare. Ani buni, ori de câte ori se impunea, a făcut naveta între cele două parohii, fără a se gândi la aspectele materiale ale existenţei. În 1992, la cererea sa, a fost adus la Edmonton un preot român, părintele George Bascan din Piatra Neamţ, cu care are o relaţie de colaborare şi comunicare exemplară. „Comunitatea românească se mărise după 1990. Era nevoie de încă un preot. Acum, părintele este în Edmonton, iar eu în Boian. Ţinem legătura în permanenţă şi comunicăm foarte bine“, mi-a explicat părintele Mircea. Când a auzit că vreau să-l întreb despre ce însemnă a fi ortodox în Canada de azi, părintele Mircea a zâmbit. „Ortodoxia înseamnă aici misionarism continuu. Biserica din Canada nu este susţinută de Stat, ci de donaţiile care vin de la oameni. Se oferă burse diferitelor centre culturale, dar nu şi Bisericii. Mulţi dintre preoţi sunt asemenea Sfântului Apostol Pavel, care se întreţinea făcând corturi, şi au diferite meserii. Eu, după ce am venit din România ca preot, am urmat cursuri de biblioteconomie şi am activat ca bibliotecar. Altfel e greu. Nu te poţi descurca doar din preoţie. Doar dacă ajungi într-o comunitate mare de români“, a mai spus preotul Mircea. Însă viitorul pentru Biserica Ortodoxă din Canada este încurajator. „Sunt perspective bune pentru Ortodoxie. Pământul este roditor pentru credinţă“, a conchis părintele Panciuk.