În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Biserica mare a mănăstirii teleormănene Adămești va fi sfințită la 1 octombrie
Credincioșii din județul Teleorman sunt așteptați sâmbătă, 1 octombrie 2022, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”‑Adămești din comuna Nanov, cu prilejul sfințirii bisericii mari a așezământului monahal, ocrotită de Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Programul liturgic dedicat acestui eveniment va debuta în ziua de vineri, 30 septembrie, cu momentul primirii raclei ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, adusă de la mănăstirea teleormăneană Crângu, care va fi așezată spre închinarea credincioșilor, urmând slujba Privegherii.
A doua zi, de la ora 9:00, credincioșii sunt invitați să participe la slujba de târnosire a bisericii mari a Mănăstirii Adămești și la Sfânta Liturghie, care vor fi săvârșite de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Seara, de la ora 18:00 va fi săvârșită slujba Privegherii.



.jpg)
