În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserică resfințită în Protopopiatul Bacău
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Negri, satul Poiana (Burchi), pentru a resfinți biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena și Sfântului Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
În cadrul acestui eveniment au fost prezenți preoți din Protopopiatul Bacău, care au săvârșit Sfânta Liturghie sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, autorități locale și credincioși din comunele învecinate.
Lucrările de zidire a lăcașului de cult au început prin strădania preotului Octav Sandu și au fost definitivate de cei doi preoți actuali, Vlăduț Dăscălașu și Constantin Pașcu, ajutați de către autoritățile locale și enoriașii comunității.
La finalul slujbei de sfințire a bisericii, ierarhul i-a hirotesit întru iconom stravrofor pe cei doi preoți și a vorbit mulțimii adunate despre sfântul prăznuit în această zi, acum nou ocrotitor al lăcașului de cult, Sfântul Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, precum și despre modul în care biserica devine poartă către cer și loc al sfințirii vieții creștinului.
„O vorbă din bătrâni spune că omul sfințește locul. Astăzi, după binecuvântarea acestui lăcaș de închinare, am putea spune că acesta este locul care sfințește omul. Pentru oricine vrea să se încarce de sfințenie, acest loc poate fi o poartă a cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu. Aici ne întâlnim cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu strămoșii în duh de comuniune și comunicare în alt mod decât cel cu care suntem obișnuiți prin mijloacele de comunicare moderne. În spațiul consacrat al bisericii avem șansa de a ne sfinți sufletele și de a fi în comuniune cu sfinții și cu Dumnezeu, având acces la Biserica Triumfătoare care se prelungește aici pe pământ prin Biserica luptătoare. Aici este pridvorul Împărăției lui Dumnezeu, un spațiu al curățirii și al întăririi duhovnicești în care ne pregătim pentru ca ulterior să putem accede în Împărăția cea neînserată unde-L vom putea vedea pe Hristos, Marele Arhiereu, față către față”.
Tot duminică a fost inaugurat, la filia Pădureni a aceleiași parohii, Centrul socio-educațional închinat Sfântului Dionisie. Acesta va deservi atât activitățile cu tinerii, prin centrul catehetic, cât și cele dedicate seniorilor, prin centrul de socializare pentru vârstnici, deschis în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.