„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din București miercuri, 25 decembrie 2024. Credincioșii sosiți pentru a se împărtăși din bogatele daruri duhovnicești ale acestei slăvite sărbători s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Biserica se roagă pentru sănătate şi prevenirea îmbolnăvirilor
Având în vedere creşterea rapidă a numărului de îmbolnăviri prin diferite tipuri de gripă, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii şi clerul de la bisericile de mir şi mănăstiri ca, împreună cu credincioşii, mirenii, în timpul sfintelor slujbe, să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru sănătate, ocrotirea şi izbăvirea de boală, pace, linişte şi iertare de păcate, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului), informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
În acelaşi timp, în conformitate cu Protocolul de cooperare privind parteneriatul pentru asistenţă medicală şi spirituală, încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii Publice în luna iulie 2008, recomandările medicilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin gripele sezoniere - transmise de către Patriarhia Română centrelor eparhiale - trebuie popularizate de preoţii Bisericii Ortodoxe Române în rândul credincioşilor, pentru a proteja şi cultiva sănătatea tuturor cetăţenilor.
De asemenea, recomandările medicale privind prevenirea îmbolnăvirilor cu gripele sezoniere vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice prin emisiuni şi articole informative de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române prin Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS, publicaţiile „Lumina“, Agenţia de Ştiri BASILICA şi pagina de internet www.patriarhia.ro. Prezentăm o serie de recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă, oferite de Ministerul Sănătăţii Publice.