În această seară, 26 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și al proclamării sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Catedrala Națională din
Biserica ,,Sfântul Dumitru“ din Severin are un nou preot paroh
Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a fost prezent săptămâna aceasta în mijlocul credincioşilor din Parohia severineană "Sfântul Dumitru" pentru a-l instala pe noul preot paroh, în persoana părintelui Vasile Ghiţan, fost slujitor la Biserica "Naşterea Domnului" din Drobeta-Turnu Severin. Fostul preot paroh, Constantin Bologa, s-a pensionat începând cu 1 decembrie 2010, iar părintele Ghiţan este preşedintele Consistoriului Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. (Pr. Viorel Vlăducu)



.jpg)
