Bisericile-surori ale catedralei din Timişoara

Considerată capodopera întregii activităţi a profesorului Ion Traianescu, Catedrala mitropolitană din Timişoara nu a fost singura biserică proiectată de acesta pe teritoriul ţării noastre, ci au mai fost câteva: catedrala din Turda, Biserica Maica Domnului-Dudu din Craiova, respectiv bisericile Spirea Veche şi Belvedere din Bucureşti, acestea din urmă fiind chiar surori mai mici ale catedralei din Timişoara, întrucât arhitectura interioară şi exterioară reproduce în miniatură, cu unele diferenţe, planul catedralei timişorene.

Din istorie ne este îndeobşte cunoscută locaţia din Bucureşti numită Dealul Spirii. Este locul în care, cu 136 de ani înainte de începerea ridicării Bisericii Spirea Veche, compania de pompieri a lui Pavel Zăgănescu, alături de Regimentul 2 condus de Radu Golescu, s-a opus armatei otomane trimise pentru a înăbuşi revoluţia din Ţara Românească.

Spirea Veche

Ca toponimie, dealul s-a numit mai târziu după numele bisericii de pe acel loc, construită de doctorul Spirea (Spiridon Kristofi) înainte de anul 1765, cu ajutorul rudei sale Hristofi, pe domeniul ce aparţinea Mitropoliei, precum reiese din Diata ctitorului din 17 iulie 1759: "După aceasta, întâmplându-mi-se moartea, las cu sufletul meu (ca) să îngroape păcătoase oasele mele la sfânta biserică ce este (cu) hramul Sfântului Ierarh şi făcătorului de minuni Spiridon, care biserică s-au făcut pre multă osteneala mea şi a altor pravoslavnici creştini, la care şi acum la sfârşitul vieţii mele las sfintei biserici via şi casa ce sunt acolo împrejurul sfintei biserici, iar pământul este al Sfintei Mitropolii". Fiind mănăstire, a fost închinată de ctitorul ei ca metoc al Mitropoliei Ungrovlahiei din Bucureşti. Mai târziu, pe la 1776, mitropolitul Grigorie (1760-1787) a închinat acest metoc Mănăstirii Grigoriu de la Muntele Athos. Această închinare a fost întărită şi prin hrisovul lui Alexandru Ipsilanti Vodă, la anul 1777.

Mănăstirea "Dealul Spirea" poseda, înainte de secularizarea averilor mănăstireşti, două moşii şi a dat numele său unui întreg cartier al Capitalei, suburbia Dealul Spirii. Costache Popescu, fiul lui Simion Popescu, a dat bisericii moşia Stăneasca din judeţul Dâmboviţa, cu condiţia ca egumenul mănăstirii să îngrijească şi biserica de pe această moşie şi să se oficieze serviciul divin cu preot şi cu cele necesare, spre pomenirea lui şi a neamului său. În Biserica Dealul Spirii se făcea pe atunci şi jurământul militarilor. Biserica veche a fost înlocuită în anul 1921 cu una mai mare. Arhitectul Bisericii "Sfântul Spiridon" - "Spirea Veche", profesorul Ion D. Traianescu, a conceput un plan basilical în cruce greacă înscrisă, delimitat de stâlpi puternici din beton armat, cu secţiunea de circa 1 metru, iar absidele laterale erau de plan rectangular. Alţi stâlpi din beton armat descriau planul masivului turn-clopotniţă cu foişor, aflat în capătul vestic al bisericii, deasupra intrării. Între toţi aceşti stâlpi erau mari panouri din cărămidă masivă, întreaga structură fiind acoperită la exterior cu cărămidă aparentă smălţuită. Acoperişul turlelor era de asemenea din ţiglă smălţuită. După unii martori ai vremii, lăcaşul de cult avea aspect de cetate (Constantin Simionescu, "Bucureşti: biserici, mănăstiri, lăcaşuri sfinte", Editura INTACT, Bucureşti, 1995, p. 139). Ca şi întreg, arhitectura acestei biserici semăna într-o proporţie covârşitoare cu catedrala din Timişoara.

Biserica va rămâne un simbol al Bucureştilor vechi şi al cartierului Uranus, până în anul 1984, când planul de sistematizare pentru viitoarea Casă a Poporului a prevăzut demolarea întregului cartier, incluzând mai multe biserici, printre care şi Spirea Veche. La 27 aprilie 1984 a căzut şi Biserica Spirea Veche. Conform martorilor, la dărâmare a trebuit dinamitată de mai multe ori, deoarece era printre primele biserici la a cărei structură de rezistenţă se folosise beton armat. Era amplasată în sud-vestul actualului Palat al Parlamentului. Ce s-a mai salvat după demolarea acestei biserici: câteva vitralii, stranele şi icoana de hram a Sfântului Spiridon, a fost adăpostit la Biserica Lucaci - Sfântul Stelian din Bucureşti. În vara aceluiaşi an a fost dărâmată şi Biserica Izvorul Tămăduirii din acelaşi cartier. După ce altarele au fost distruse, iar Dealul Arsenalului (Spirii) a fost nivelat suficient de mult până a devenit câmp, s-a început construirea Casei Poporului. Dealul Spirii este cunoscut în prezent ca fiind amplasamentul Palatului Parlamentului, piatra de temelie a acestui edificiu fiind pusă în iunie 1984.

După mai mulţi ani, ca o reparaţie morală, Catedrala Mântuirii Neamului, a cărei piatră de temelie s-a pus de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2007, se va construi pe fostul deal al Arsenalului (Spirii), lângă Palatul Parlamentului, pe locul în care odinioară exista cartierul cu mai multe biserici vechi, printre care şi cea proiectată de Ion Traianescu, numită Spirea Veche.

Biserica Belvedere din Bucureşti

Parohia Belvedere din Capitală a luat fiinţă în anul 1929 şi are hramurile Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - 29 iunie şi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina - 25 noiembrie. Biserica Belvedere a fost construită între anii 1934 şi 1940, după planurile arhitectului Ion Traianescu.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 25 octombrie 1934 de către primul patriarh al României, dr. Miron Cristea, în prezenţa membrilor conducerii manufacturii tutunului, a Căilor Ferate Române şi a multor credincioşi. Lucrările de construcţie au fost finalizate în anul 1940, cu excepţia mobilierului, catapetesmei, picturii şi dotărilor interioare.

Iniţiatorul construirii bisericii şi a tuturor proiectelor sociale şi activităţilor religioase a fost preotul Petre Şerpe. Rămas văduv, acesta s-a călugărit - primind numele Pavel - şi a fost ales de patriarhul Nicodim Munteanu în postul de arhiereu-vicar la Patriarhie, cu titulatura Ploieşteanul. Numai că venirea comuniştilor la putere a determinat printre altele şi pensionarea tuturor arhiereilor fără eparhie, unul dintre aceştia fiind şi arhiereul Pavel Ploieşteanul. A trecut la cele veşnice în anul 1978, fiind înmormântat în gropniţa de sub altarul Bisericii Belvedere din Bucureşti.

Biserica Belvedere, deşi nu foarte mare ca spaţiu, are un aspect monumental, iar ca structură arhitectonică se aseamănă foarte mult cu catedrala din Timişoara, fapt pentru care este considerată sora mai mică a acesteia, amândouă fiind proiectate de acelaşi valoros arhitect. Prin frumuseţea sa deosebită şi prin structura arhitectonică, Biserica Belvedere este considerată unicat în Bucureşti. Catedrala din Timişoara, Biserica "Sfântul Elefterie" din Bucureşti şi Biserica Belvedere au fost apreciate cândva ca "opere de arhitectură foarte rare" (prof. Grigore Ionescu, "Arhitectura pe teritoriul României", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1982, p. 580).

Lucrările de pictură au fost începute în anul 1965 în stil neobizantin şi el-greco de către pictorul Dimitrie Hornung, dar nu au fost finalizate din cauza îmbolnăvirii şi decesului acestuia. Încercări de continuare a pictării bisericii au mai existat, în perioade diferite, dar aceasta nu s-a finalizat până acum. La demisol biserica dispune de un spaţiu generos unde s-au amenajat un paraclis şi o cantină, folosite la desfăşurarea unor activităţi religioase, culturale şi social-filantropice. Începând din toamna anului 2004 se desfăşoară ample lucrări de reparaţie şi restaurare ale sfântului lăcaş, sub coordonarea vrednicului preot paroh Liviu Popa.