BOR definitivează noul său Statut de funcţionare

▲ La ultima şedinţă care a avut loc între 22-24 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat noi hotărâri ▲ Două dintre acestea sunt trecerea în rândul sfinţilor a patru martiri năsăudeni, precum şi înfiinţarea sau reactivarea a şapte episcopii, în ţară şi în diaspora ▲ Ordinea de zi a şedinţei de toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a cuprins şi activitatea ierarhilor în timpul regimului comunist ▲ S-a analizat, de asemenea, prima parte a noului Statut de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române ▲ Despre ultimele hotărâri luate de Sinodul BOR am discutat cu părintele lector Alexandru Gherasim, cadru universitar, specialist în Drept canonic ▲

Sub preşedinţia Prea Fericitului Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti a avut loc, între 22-24 octombrie 2007, şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În cadrul acestei şedinţe s-au luat o serie de hotărâri, şi anume: trecerea în rândul sfinţilor a martirilor năsăudeni Atanasie Todoran, Vasile din Zagra, Grigorie din Telciu şi Vasile din Mocod, cu ziua de pomenire 12 noiembrie. Cei patru martiri au fost traşi pe roată, cea mai aspră pedeapsă a Codului terezian, pentru prima oară aplicată în Transilvania, la 12 noiembrie 1763, în localitatea Salva, de către autorităţile habsburgice. Motivul pentru care au fost martirizaţi l-a constituit faptul că s-au ridicat împotriva unirii cu Biserica Romei şi împotriva înrolării românilor năsăudeni în regimentele grănicereşti.

De asemenea, săptămâna trecută, Sfântul Sinod al BOR a hotărât înfiinţarea sau reactivarea, în cadrul Patriarhiei Române, a mai multor eparhii.

Astfel, în Mitropolia Basarabiei vor fi trei episcopii: Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), cu sediul în oraşul Bălţi; Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în oraşul Cantemir, şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari.

În Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului se va înfiinţa Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău, iar în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale se va înfiinţa Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei. În Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale şi de Nord s-a hotărât înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu sediul la Stokholm (Suedia), şi a Episcopiei Ortodoxe Române din Australia şi Noua Zeelandă, cu sediul la Melbourne (Australia), dependentă canonic direct de Patriarhia Română.

Statutul BOR, adus la zi

Hotărârea de a se înfiinţa noi episcopii în diaspora a fost luată, în primul rând, ca urmare a realităţii actuale a numărului tot mai mare de credincioşi ortodocşi români care trăiesc în aceste spaţii. De asemenea, prin această hotărâre s-a ajuns la o normalizare în ceea ce priveşte organizarea canonică a BOR. „Era normal să se petreacă acest lucru, întrucât atât Mitropolia Basarabiei, cât şi celelalte mitropolii, respectiv pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, precum şi cea pentru Europa Centrală şi Meridională, funcţionau, până nu demult, fără nici o eparhie în cadrul lor, ceea ce este o anomalie. Potrivit Statutului BOR, episcopiile şi arhiepiscopiile sunt organizate în mitropolii. Pentru Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale se rezolvase, într-o oarecare măsură, această problemă, când s-a înfiinţat Episcopia pentru Italia. Acum, după înfiinţarea Episcopiei pentru Spania şi Portugalia, această mitropolie poate fiinţa ca arhiepiscopie - cu sediul la Paris -, iar mitropolitul poate purta acum titlul de arhiepiscop şi mitropolit. Arhiepiscopia va avea episcop-vicar, după cum şi cele două episcopii sufragane vor putea avea episcopi şi arhierei-vicari“, ne explică pr. lect. Alexandru Gabriel Gherasim, consilier al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părintele Gherasim predă disciplina Drept bisericesc atât la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Iustinian“ din Bucureşti, cât şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

De ce erau necesare noile eparhii

Organizarea unei comunităţi creştine în episcopii are temei biblic. După cum ne-a spus părintele lector, la început, în primele comunităţi creştine, apostolii instituiau episcopi şi preoţi. De exemplu, Timotei şi Tit sunt primii episcopi menţionaţi în Sfânta Scriptură, instalaţi de Sf. Ap. Pavel. „În primele secole, parohia însemna altceva decât ceea ce înţelegem noi astăzi. Se numea parohie episcopală, pentru că în fruntea unei comunităţi exista un episcop şi episcopul avea mai mulţi ajutători: preoţi, diaconi şi mulţi alţii care făceau parte din ceea ce numim noi clerul inferior. Deci, atunci, episcopul era peste cetate şi peste satele din jur. Ulterior, aceste circumscripţii conduse de episcop s-au lărgit, iar rolul preotului a devenit mai important într-o anumită comunitate, mai mică. Şi s-au format ceea ce noi numim astăzi parohiile, separate una de alta, iar episcopul este deasupra tuturor acestor parohii. Parohiile de pe un anumit teritoriu, grupate, formează eparhiile. Mai târziu, evident au intervenit şi forme intermediare, cum este protoieria. Potrivit actualului Statut al BOR, mai multe parohii sunt grupate în protopopiate. Protopopiatele cu mănăstrile de pe acel teritoriu constituie eparhia. Mai multe eparhii - episcopii sau arhiepiscopii - formează o mitropolie. Or, tocmai aceste mitropolii despre care am vorbit nu aveau eparhii. Practic, neavând episcopii sufragane, erau simple eparhii“, continuă pr. Gherasim.

Al treilea Statut al BOR

În cadrul lucrărilor din şedinţa din 22-24 octombrie, Sfântul Sinod al BOR a luat act de protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale, încheiat între Patriarhia Română şi Guvernul României, la 2 octombrie 2007, care a fost trimis către eparhii. Acest protocol constituie bază de dialog cu instituţiile statului centrale şi locale, în vederea implementării de programe sociale.

De asemenea, membrii Sfântului Sinod au analizat, în vederea definitivării şi aprobării, prima parte a proiectului noului Statut de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, urmând ca în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2007 să fie finalizat integral, pentru a fi trimis apoi Guvernului României spre recunoaştere, potrivit noii Legi a Cultelor. „Statutul reprezintă pentru BOR ceea ce reprezintă constituţia pentru statul român. Este legea fundamentală a BOR şi toate celelalte regulamente care dezvoltă dispoziţii ale statutului trebuie să fie conforme cu ceea ce se spune în statut. Exact cum în viaţa civilă se verifică constituţionalitatea legilor şi poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate, în cazul în care o lege sau o hotărâre, un ordin sau orice alt act normativ, emis de o autoritate a statului, ar fi în contradicţie cu prevederile Constituţiei“, menţionează părintele Alexandru Gherasim.

Cultele se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii

Revizuirea şi republicarea Statutului de funcţionare şi organizare a BOR au fost determinate de adoptarea, pe 28 decembrie 2006 (şi publicarea în „Monitorul Oficial“ pe 8 ianuarie 2007, când a intrat în vigoare), a noii Legi a cultelor. Aceasta prevede că, în termen de 12 luni, toate cultele înregistrate în România au obligaţia să-şi revizuiască statutele şi să le armonizeze cu noua lege a cultelor şi cu prevederile ei, elaborate în funcţie de realităţile actuale. „Actualele legiuiri ale BOR au fost alcătuite în perioada anilor 1948-1953. După instaurarea regimului comunist, în 1948 s-a dat o lege a cultelor mai constrângătoare, deşi la nivel teoretic, prin această lege era garantată libertarea religioasă. Statutul după care funcţiona BOR până în ’48 era primul statut, cel de la 1925, când BOR a fost ridicată la rang de patriarhie. Statutul din 1948, aprobat de puterea de stat în februarie 1949 este în vigoare şi la ora actuală. El a fost urmat de o serie de regulamente. Atât statutul, cât şi aceste zece regulamente au fost publicate într-o cărţulie numită «Legiurile BOR sub IPS Patriarh Iustinian, 1948-1953» (n.r: titulatura patriarhului nu era încă de Prea Fericit). A mai apărut un regulament prin â77, pentru administrarea cimitirelor, care s-a adăugat celor publicate în â53. Până în 1990, nu s-au mai făcut foarte multe modificări asupra legiurilor, însă după 1990, s-au operat foarte multe modificări, astfel încât devenise foarte greu de lucrat cu toate aceste adăugiri. Abia în anul 2003 s-a revizuit şi s-a retipărit statutul cu toate modificările, însă nu cu toate cele zece regulamente principale ale BOR, ci doar cu trei dintre ele. În 2004 şi în 2005 au intervenit din nou foarte multe modificări în statut, astfel încât, iar nu puteai lucra cu o singură carte, ci trebuia să mai ai şi suplimentul din 15 mai 2006, din «Vestitorul Ortodoxiei», în care fuseseră publicate ultimele modificări în cei doi ani, aprobate de Adunarea Naţională Bisericească, la 1 martie 2006“, mai spune specialistul în Drept bisericesc.

Sfântul Sinod al BOR va propune Guvernului noul statut până la 8 ianuarie 2008. Potrivit articolului 29, alineatul 3, din Constituţia României, conform căruia „cultele sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii“, statul poate să respingă un statut, dacă acesta nu respectă toate dispoziţiile referitoare la viaţa religioasă din Legea cultelor. Astfel, instituţia trebuie să aducă modificări, pentru ca aceasta să fie apoi validată. „Un alt articol al Constituţiei, unde este vorba despre dreptul de asociere, spune că organizaţiile secrete sunt interzise în România. Deci, în momentul în care nu ar fi cunoscute legiurile Bisericii, ea ar putea fi acuzată că este organizaţie secretă. Apoi, statul are dreptul de control asupra oricărei asociaţii, fundaţii, societăţi, grupări, indiferent că, acum, potrivit noii Legi a cultelor, li se recunoaşte statutul de persoane juridice de utilitate publică. Statul, potrivit legii, trebuie să verifice că nimic din aceste statute şi regulamente proprii ale cultelor nu contravine legilor statului. Asta înţelegem prin dreptul de control al statului. Prin urmare, cultele sunt autonome, dar în condiţiile legii. Statul nu spune cum să faci statutul, ci spune, potrivit Legii cultelor, că statutul nu trebuie să cotravină securităţii publice, sănătăţii publice, moralei publice“, ne-a mai spus părintele consilier.

▲ Colegiul CNSAS, suspectat de non-obiectivitate

Ordinea de zi a şedinţei de toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a cuprins şi activitatea ierarhilor în timpul regimului comunist. Printr-un comunicat de presă, Patriarhia preciza că verdictele date unor ierarhi de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) nu sunt obiective şi se încadrează în campania CNSAS de discreditare a Bisericii. Astfel, pe 23 octombrie a.c., la Palatul Patriarhiei, PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe Române, a susţinut un briefing de presă în legătură cu evaluarea activităţii pastorale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din perioada regimului comunist ateu. În cadrul acestei întâlniri s-au făcut cunoscute principalele puncte discutate în şedinţa Sfântului Sinod referitor la activitatea CNSAS. PS Vincenţiu a precizat că „din luările de poziţie ale unor membri ai CNSAS, Sfântul Sinod al BOR constată comportamentul în vădită contradicţie cu legea şi principiile deontologice ale statutului de membru în Colegiu. De asemenea, Sfântul Sinod constată metoda defectuoasă de lucru a acestei instituţii privind activitatea unor clerici ortodocşi din perioada dictaturii comuniste“.

Comunicatul remis de Patriarhie menţionează că BOR a fost victimă a fostului regim comunist, deoarece numeroşi clerici au fost forţaţi să coopereze, prin metode inumane, fiind evidentă contradicţia ideologică dintre Biserică şi comunism. „Biserica a fost, în timpul dictaturii comuniste, singura instituţie care nu s-a identificat cu ideologia ateistă de stat, ceea ce a determinat, din partea regimului ateu, folosirea, prin intermediul fostei securităţi, a unor mijloace de presiune inimaginabile, inclusiv forţarea la cooperare şi semnarea de angajamente. Întrucât nu ţine cont de contextul extrem de ostil în care Biserica a supravieţuit şi nu poate înţelege umilirea şi şantajul la care au fost supuşi clericii ortodocşi în timpul dictaturii comuniste, Colegiul CNSAS, prin verdictele sale sumare, pripite şi tendenţioase, nu poate, în starea şi structura actuală, să evalueze în mod nepărtinitor, nepartinic şi obiectiv activitatea clericilor ortodocşi din timpul dictaturii comuniste“, precizează Patriarhia Română.

BOR continuă propriile cercetări

Amintim că în luna februarie 2007, în urma hotărârii şedinţei Sfântului Sinod s-a înfiinţat Comisia de istorici a Bisericii Ortodoxe Române pentru cercetarea activităţii clericilor în timpul dictaturii comuniste. Această comisie continuă cercetările istorice pe care le-a început, în urma cărora va oferi informaţii privind persecutarea şi suferinţa Bisericii Ortodoxe Române în perioada dictaturii comuniste, elucidând toate aspectele legate de situaţia BOR în perioada îndelungată a regimului comunist din România. Evaluarea acestei perioade se va face potrivit propriilor criterii de analiză care vor face distincţie între situaţiile în care colaborarea cu securitatea a adus daune Bisericii sau unor terţe persoane şi cele în care colaborarea a fost o condiţie a supravieţuirii şi activităţii misionar-pastorale a comunităţilor bisericeşti. Patriarhia menţiona, de asemenea, că rezultatele acestor cercetări vor fi aduse periodic la cunoştinţa credincioşilor şi a opiniei publice, în special prin presa bisericească, dar şi prin alte canale media, iar la finalizare, vor fi publicate într-o lucrare cu titlul «Supravieţuirea şi suferinţa Bisericii în timpul dictaturii comuniste». Această lucrare se justifică cu atât mai mult cu cât, potrivit literei şi spiritului Constituţiei României şi Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, cultele sunt autonome faţă de stat şi au propriile instanţe de judecată morală şi canonică.

Când, cum şi de ce se judecă un episcop

Cu privire la situaţia mai sus menţionată, părintele Gherasim a afirmat că: „În cazul acestor controale pe care le face CNSAS-ul pentru membrii înaltei ierarhii, adică pentru episcopi, trebuie să distingem două aspecte. În primul rând, credibilitatea celor care analizează şi care interpretează aceste dosare. Mulţi dintre cei care au comentat au spus că se votează «poliţie politică». Păi, la vot decidem dacă a făcut sau nu poliţie politică!? În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de acel canon din Colecţia fundamentală a Bisericii Ortodoxe, care ne arată cine se poate interesa de soarta Bisericii. Este vorba de Canonul 6 al Sinodului II Ecumenic, «cine poate aduce pâră episcopului». Cu alte cuvinte, cine îl poate reclama pe episcop, cine poate fi martor împotriva episcopului şi extinzând, împotriva clericilor. Canonul face distincţie între două categorii de cauze: cauze bisericeşti şi cauze particulare. În cauzele bisericeşti este vorba de activitatea în cadrul Bisericii, când clericii pot fi reclamaţi doar de membrii Bisericii. Chiar şi laic dacă eşti, şi ai o pâră, tu eşti membru al Bisericii.

Membru al Bisericii nu însemnă că ai fost doar botezat şi de atunci ai mai fost la două cununii şi la o cumătrie şi ai intrat o dată la Paşti în biserică, numai ca să iei lumină. Însă, nu discutăm acest aspect. Măcar atât dacă ar fi. Să rămână doar impresia mea că unii dintre cei care fac atâta caz nu sunt botezaţi ortodocşi şi nu sunt membri nici măcar teoretic ai BOR!“.

Astfel, potrivit canonului mai sus invocat, nu pot aduce pâră episcopului cei care sunt de alte confesiuni, cei care sunt eretici, care s-au îndepărtat de învăţătura adevărată, s-au rupt de Biserică. În ceea ce priveşte cauzele particulare întâlnite în canon, oricine poate aduce acuză episcopului. „Şi vă dau un exemplu: episcopul loveşte pe cineva cu bastonul şi îi sparge capul. Acolo e o faptă pur omenească, nu bisericească. Aici, episcopul poate fi reclamat, poate fi pârât şi se poate aduce mărturie ca împotriva oricărui alt om, indiferent de ce confesiune, de ce etnie, de ce culoare este. În săvârşirea acestei fapte, nu e implicată autoritatea lui bisericească“, completează pr. lect. Alexandru Gherasim.

▲ Cât de lungă e mâna Cezarului

Potrivit legii, cei care au făcut poliţie politică nu mai pot deţine funcţii în cadrul autorităţilor publice. Or, Biserica este o instituţie publică?

Biserica nu este instituţie publică. Statul nu mă poate obliga pe mine, care sunt instituţie autonomă, pe cine să pun şi pe cine să nu pun în funcţie. Dacă s-a comis o faptă penală, condamnată de lege, da, poate veni instanţa statului să mă dea în judecată. Însă dacă este o dispoziţie care limitează accesul la o funcţie publică a celor care sunt condamnaţi de poliţie politică, n-are relevanţă pentru mine, pentru că eu nu sunt o instituţie publică. Chiar şi în vechime, unii dintre creştini apelau la tribunalele păgâne. Şi Sf. Ap. Pavel spune creştinilor că este un lucru rău pentru că aveţi certuri între voi, dar mai ales că apelaţi şi la tribunalele păgâne să vă rezolve certurile. Nu se găseşte oare un frate înţelept care să rezolve diferendul între voi, creştini?! Deci, în comunităţile creştine, voi singuri trebuie să vă alegeţi judecătorii şi pe cei care vă fac ordine. Iar pe cei din afară, spune el în continuare, îi va judeca Dumnezeu.

Cu voie sau de nevoie?

Cu privire la situaţia din timpul regimului comunist ateu, trebuie să faci diferenţă între cei care nu au avut alternativă şi cei care au făcut-o cu dragă inimă şi s-au pus în serviciu pentru a obţine anumite beneficii sau pentru anumite înlesniri. Biserica a trebuit dintotdeauna să se plieze cumva, să se încadreze în ordinea de stat, pentru că, altfel, nu ar fi ajuns la libertatea religioasă din timpul împăratului Constantin cel Mare (280-337) şi nu ar fi ajuns, mai apoi, în timpul împăratului Teodosie (379-395) o instituţie a statului, ar fi fost mereu persecutată. Astăzi, este foarte des invocat versetul „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi Lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu“. Aici, un adevărat creştin trebuie să facă diferenţa până unde merg cele ale Cezarului şi de unde încep cele ale lui Dumnezeu, adică ceea ce nu poţi da Cezarului. Eu cred că toată judecata asta pe care încearcă s-o facă CNSAS-ul ar trebui făcută după şablonul acesta.

Să vedem, ce-a făcut cutare episcop? A dat dintr-ale lui Dumnezeu sau a dat din cele ale Cezarului? Faptul că a lăudat un prim-secretar de judeţ şi i-a trimis o telegramă, mie nu mi se pare ceva grav. Asta voia să audă, dădea bine, bisericile erau deschise pentru credincioşi. Ce-a făcut?! Voia slavă deşartă, i-a dat slavă deşartă, iar bisericile au rămas deschise!