Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Bucureştenii vor plăti 10 bani pentru apa uzată

Bucureştenii vor plăti 10 bani pentru apa uzată

Data: 31 Octombrie 2008

Bucureştenii vor plăti, peste aproximativ două luni, o taxă municipală de 10 bani pentru apa uzată facturată de Apa Nova, conform unui proiect de hotărâre adoptat de consilierii municipali. Potrivit unui amendament adus de consilierii, taxa se va plăti pe întreaga perioadă a contractelor încheiate cu Banca Eu-ropeană de Investiţii şi BERD, pentru modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate Glina. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, că aceşti bani vor fi colectaţi de Apa Nova, dar nu vor reprezenta venituri pentru societate şi vor fi viraţi în contul municipalităţii, conform unor înţelegeri încheiate de municipalitate cu forurile internaţionale. „Modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate Glina este o investiţie finanţată cu fonduri de preaderare. Primăria Capitalei cofinanţează cu 25 milioane de euro această lucrare care se realizează cu împrumuturi BEI şi BERD, în valoare de 35 de milioane de euro. A fost aprobat, printr-un memorandum semnat în 2004, să fie colectată această taxă de către concesionarul de servicii de alimentare cu apă, respectiv Apa Nova“, a explicat Oprescu. Edilul-şef a precizat că taxa municipală nu trebuie să fie confundată cu o modificare a tarifului pentru serviciul public de apă şi că ea va fi proporţională cu consumul de apă uzată facturat de Apa Nova.