La Mănăstirea Stelea din orașul Târgoviște a fost vernisată luni, 16 decembrie, o expoziție dedicată împlinirii a 25 de ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon ca Arhiepiscop al
Bucuria Betleemului care a deschis Edenul, împărtășită ieșenilor la concertul de colinde
Peste o mie de oameni au primit duminică seară vestea Nașterii Domnului Hristos la Concertul de colinde „Betleemul a deschis Edenul”, care a avut loc la Centrul de evenimente Agora din Iași. Cinci coruri și grupuri muzicale din Cluj‑Napoca, București, Piatra-Neamț și Iași au interpretat timp de două ore colinde și cântări specifice Crăciunului, aducând pentru câteva momente satul românesc și tradițiile înapoi în inimile spectatorilor.
Tema concertului din acest an, „Betleemul a deschis Edenul”, reprezintă un drum zilnic spre Împărăția lui Dumnezeu, un colind prin vârstele vieții, un popas din drumul spre Eden. Din acest duh s‑a împărtășit publicul prezent, ascultând cântările Nașterii Domnului interpretate de cete și grupuri de colindători de toate vârstele.
Printre invitații care au adus bucuria Nașterii Mântuitorului s‑au numărat grupul „Hanu’ cu bragă” din Cluj‑Napoca, Grupul „Agalliasis” din București, Corala „Camena” din Piatra-Neamț, Corul „Chivotul” al psalților Catedralei Mitropolitane din Iași și Corala „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Ca un fapt inedit, colindătorii din Cluj au intervenit pe tot parcursul evenimentului, interpretând colinde cu instrumente arhaice. De asemenea, colindătorii au fost susținuți pe toată durata concertului de cei peste o mie de spectatori, care au armonizat cântecele prin sunetul clopoțeilor pe care i‑au primit din partea organizatorilor.
Tot în această atmosferă de sărbătoare, Ana Maria Țoc, prezentatoarea evenimentului, a amintit și de „Cutia cu papucei”, o activitate coordonată de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, care a împlinit 10 ani. În 2014, doi tineri și‑au donat zilele de naștere pentru a achiziționa încălțămintea unor copii din câteva localități defavorizate aflate în jurul Iașiului. Ulterior, proiectul a fost adoptat de către comunitatea colegiului și a ajuns la mii de tineri din parohiile rurale defavorizate din eparhiile mitropoliei. În acest an, reprezentanții „Cutiei cu papucei” își propun să strângă și să doneze ghetuțe de iarnă pentru 1.000 de copii.
Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, le‑a transmis ieșenilor că pentru a înțelege concertul este nevoie ca omul să se întoarcă în lumea satului românesc, către inima copilul de altădată: „Ce vârstă este mai potrivită pentru colind? Negreșit, este vârsta copilului. De ce? Pentru că un copil are această putere de a‑și exprima bucuria până la capăt, cu toată sinceritatea și inocența. Copilul poate mulțumi și iubi cu zâmbetul și cu o îmbrățișare, ceva ce, de multe ori, noi, adulții, pierdem. Colindătorul, dar și cel colindat, sunt chemați la această întoarcere către inima de copil care există în fiecare dintre noi. Este o întoarcere prin care dobândim puterea de a ne exprima bucuria și recunoștința, de a fi asemenea copiilor, așa cum Domnul ne‑a cerut: «De nu vă veți întoarce și nu veți fi asemenea copiilor, nu veți vedea Împărăția lui Dumnezeu». Concertul de azi ne propune însă o altfel de întoarcere. El a început cu sunetul instrumentelor, s‑a desfășurat prin straiele alese ale satului românesc și ne‑a dus către o lume veche, dar vie în amintirea noastră: lumea satului românesc. Satul românesc rămâne, pentru fiecare dintre noi, asemenea unei icoane a valorilor bine așezate: buna rânduială, cinstirea de Dumnezeu și de aproapele, sentimentul de siguranță și de perenitate al unor valori nepieritoare”.
La finalul concertului, colindătorii au primit daruri din partea organizatorilor. Evenimentul de duminică seara s‑a desfășurat cu implicarea următorilor parteneri: Colegiul „Sfântul Nicolae”, Centrul de evenimente Agora, Festivalul de Muzică Bizantină, Centrul de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, Beletristic Decor și Lilibeth.