În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bucurie şi comuniune la Blebea
În fiecare an, în miezul toamnei, la 1 octombrie, credincioşii din parohia „Sfântul Gheorghe“ Blebea, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, sărbătoresc hramul bisericii şi al satului, „Acoperământul Maicii Domnului“. Acest hram este nou pentru enoriaşii parohiei, deoarece până în anul 2000, când s-a sfinţit locul noii biserici, hramul bisericii vechi era sărbătorit de mai mult de 200 de ani la 23 aprilie, la sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe. Din 2000 până astăzi, prin dragostea credincioşilor şi osârdia preotului paroh Constantin Platon, care slujeşte la această parohie din anul 1997, biserica nouă a crescut cu fiecare an. În cuvântul de mulţumire adresat preoţilor participanţi la Sfânta Liturghie şi credincioşilor prezenţi la bucuria sărbătorii, părintele Platon spunea: „De când s-a sfinţit locul noii biserici, până astăzi, la fiecare hram al bisericii ne-am putut bucura de noi realizări: am pus Sfânta Cruce pe biserică, am montat catapeteasma în biserică, am instalat centrala termică etc. Anul acesta mulţumim Maicii Domnului pentru ajutorul dat în finalizarea picturii interioare, realizată de pictorul Constantin Bârleanu în frescă, precum şi la acoperirea pereţilor exteriori cu draniţă. De asemenea ne bucurăm să sfinţim şi icoana Maicii Domnului, realizată din argint aurit“. Epitropul bisericii, Constantin Atomei, cu bucurie şi emoţie, ne-a declarat, în numele întregului consiliu parohial, că nu se vor opri aici cu lucrările, ci, cu ajutorul Maicii Domnului şi cu sprijinul credincioşilor parohiei, vor zidi o nouă clopotniţă, o casă socială şi vor împrejmui curtea cu gard.