Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii gorjeni
Sâmbătă, 11 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din localitatea Roşia de Amaradia, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Pentru osteneala depusă, slujitorii Sfântului Altar, preoţii Alin Sanda şi Adrian Piţoacă, au fost ridicaţi la rangul de iconom şi sachelar.
Numeroşi credincioşi gorjeni din comuna Roşia de Amaradia au luat parte la slujba de resfinţire a bi-sericii cu hramul „Sfântul Nicolae“ din localitate. În mijlocul lor a fost prezent IPS Părinte Irineu, care a oficiat ceremonialul liturgic, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei de resfinţire, Mitropolitul Olteniei a felicitat efortul şi solidaritatea parohienilor care, alături de cei doi preoţi slujitori, au reuşit să redea strălucirea de altădată sfântului locaş. „Prin lucrarea de înfrumuseţare şi restaurare a acestui sfânt locaş, v-aţi arătat în aceeaşi armonie şi legătură cu strămoşii dumneavoastră, care, la începutul secolului XX, au zidit biserica aceasta şi au sfinţit-o. Cu pilda lor în minte şi în inimă, nu putem să nu mergem cu credinţă şi nădejde pe calea mântuirii şi să ajungem la limanul cel bun al Împărăţiei cerurilor. Prin urmare, prin păstrarea acestei credinţe, dovedim că suntem cu adevărat «copii ai lui Dumnezeu» şi urmaşi vrednici ai înaintaşilor noştri care au fost creştin-ortodocşi, care au lăsat aceste lucrări mântuitoare, aşa cum este biserica aceasta. Felicităm pe toţi cei care s-au ostenit la înfrumuseţarea sfântului locaş şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească tuturor, să le dăruiască bucurie, pace şi să-i ferească de toate necazurile şi primejdiile, ca un Bun şi iubitor de oameni“, a spus IPS Părinte. Totodată, IPS Irineu a amintit de primirea sfintelor moaşte ale Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Hurezi, în Arhiepiscopia Râmnicului.
În cuvântul de mulţumire, pr. Alin Narcis Sanda, parohul bisericii, a exprimat bucuria enoriaşilor de a-l avea în mijlocul lor pe Mitropolitul Olteniei şi a mulţumit celor care s-au ostenit spre împlinirea lucrărilor de restaurare. Alături de cei doi preoţi slujitori, care au fost ridicaţi în rang de IPS Părinte Irineu, au primit gramate chiriarhale de mulţumire prof. Liviu Cotojman, primarul localităţii, Mihai Weber, Peter Toader, restauratorul picturii bisericii, precum şi credincioşii Cornel Codreanu, Dumitru Trucu şi Vasile Şantia. Soborul preoţilor slujitori a avut protia, la Sfânta Liturghie, pr. Grigorie Vulcănescu, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. (Diac. Ioniţă Apostolache, prof. Vasile Gogonea)