„Bunul samarinean reprezintă un tablou duhovnicesc al lucrării lui Hristos”

În Duminica a 25-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a tâlcuit sensurile duhovnicești ale Evangheliei duminicale (Luca 10, 25-37), precizând că Pilda samarineanului milostiv ne arată că el este chipul iubirii lui Hristos în oameni.

Patriarhul României a explicat că Biserica a rânduit citirea acestui pasaj evanghelic într-o duminică premergătoare începutului Postului Nașterii Domnului pentru a ne arăta că alături de rugăciune și de post este nevoie și de milostenie, ca să înțelegem iubirea smerită și milostivă arătată de Mântuitorul Hristos. Preafericirea Sa a ilustrat trei mari învățături duhovnicești care se desprind din lectura acestui pasaj evanghelic: „În primul rând, Pilda samarineanului milostiv este o tâlcuire a tainei mântuirii lumii în Iisus Hristos, pentru că El este simbolizat prin samarineanul milostiv. Pilda este și o lumină pentru lucrarea filantropică a Bisericii și a fiecărui creștin în parte. În al doilea rând, vindecarea rănilor celui căzut între tâlhari simbolizează vindecarea de rănile păcatelor prin botez și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În al treilea rând, casa de oaspeți despre care Evanghelia vorbește este casa în care se vindecă cei răniți de multe păcate și patimi, anume Biserica”.
În continuare, Părintele Patriarh a evidențiat faptul că Evanghelia acestei zile are înțelesuri multiple, îndemnându-ne să fim ca samarineanul milostiv, gata de a-i ajuta pe semenii aflați în nevoi. „Omul care a coborât de la Ierusalim spre Ierihon, căzând între tâlharii care l-au jefuit și bătut, reprezintă umanitatea decăzută care, din cauza păcatului neascultării protopă­rinților, a primit din partea vrăjma­ș­ilor demoni o mulțime de răni în suflet și în trup. Coborârea însăși de la Ierusalim la Ierihon reprezintă degradarea umanității prin înstrăinarea de Dumnezeu și prin faptul că plata păcatului este moartea. Pentru întreaga umanitate a venit Hristos în lume, ca să o ridice din starea de cădere, să o vindece prin Sfintele Taine ale Bisericii și să o conducă la înviere și viață veșnică. De aceea, bunul samarinean reprezintă un tablou duhovnicesc al lucrării lui Hristos săvâr­șite pentru mântuirea neamului omenesc”, a afirmat Patriarhul României.

Preafericirea Sa a zugrăvit apoi relațiile tensionate dintre iudei și samarineni, arătând motivele pentru care membrii celor două popoare nu se agreau, iudeii considerându-i pe samarineni inferiori și disprețuindu-i: „Dintre toți cei care au trecut pe lângă omul suferind, tocmai un samarinean este cel care se oprește. Acest străin, de la care nimeni nu se aștepta la vreun gest de bunătate, se apropie de cel rănit, îi leagă rănile, toarnă pe ele untdelemn și vin, îl pune pe asinul său și îl duce la o casă de oaspeți, oferindu-i gazdei doi dinari și promi­țând să îi returneze orice va mai cheltui cu cel bolnav”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a afirmat că, luând aminte la această pildă, Biserica a ridicat și fondat unități medicale, așezăminte caritabile pentru bătrâni, orfani și călători, cantine pentru săraci și multe alte forme de filantropie creștină. Preafericirea Sa a amintit că unul dintre cei mai mari promotori ai lucrării caritabile a Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, este pomenit în fiecare an la 13 noiembrie. Patriarhul României și-a încheiat cuvântul relatând pe scurt viața și cele mai de seamă fapte ale marelui ierarh, subliniind că acesta „vor­bește despre taina lui Hristos, prezent în Sfânta Euharistie, în potirul de pe masa Sfântului Altar, dar aflat totodată în fratele nostru bolnav, sărac sau suferind. El aduce aminte de Evanghelia Judecății de Apoi, când Hristos îi va judeca pe oameni după cel mai important criteriu: cât bine a făcut fiecare în viață semenilor aflați în dificultate”.