În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei 2011
La începutul acestei săptămâni a apărut Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei pe anul 2011, la Editura "Învierea" a Arhiepiscopiei Timişoarei. În Cuvântul înainte, Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, aminteşte că anul 2011 a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe drept an al "Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii" şi recomandă eparhiilor să organizeze simpozioane pe această temă pentru a fi analizată şi dezbătută. Astfel, Calendarul almanah conţine articole legate de aceste două mari taine ale Bisericii şi implicaţiile lor în viaţa credincioşilor.
Publicaţia prezintă calendarul bisericesc pe anul 2011, informaţii privind organizarea Bisericii Ortodoxe Române, cronica anului 2010, organizarea Arhiepiscopiei Timişoarei pe protopopiate şi aşezămintele monahale. Secţiunea "Aspecte ale teologiei de astăzi" prezintă articole legate de credinţa noastră ce răspund la întrebări ce pot constitui tot atâtea teme de meditaţie la care Biserica cheamă astăzi pe cei pe care îi are în grijă. Pe întreg cuprinsul Calendarului sunt inserate fotografii ale bisericilor vechi de lemn din cuprinsul Eparhiei Timişoarei. (Diac. Marius Mircia)