După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Campania de informare „Alege Viaţa“
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Colegiul Naţional Pedagogic "Ştefan cel Mare" din Bacău, organizează campania de informare "Alege Viaţa". Acţiunea va debuta astăzi la Capela "Sfântul Dimitrie Basarabov" de la Colegiul "Henri Coandă" Bacău. "Campania se va derula pe toată perioada anului şcolar 2010-2011 şi îi va avea ca formatori pe inspector de religie Irina Leonte şi prof. Mihaela Chirica. Scopul acestei campanii va fi oferirea de informaţii profesorilor de religie şi tinerilor, în legătură cu valoarea şi importanţa familiei creştine, a castităţii şi a abstinenţei până la căsătorie, precum şi despre efectele negative ale unui comportament sexual libertin", a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Partenerii campaniei sunt Colegiul "Henri Coandă" Bacău, Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacău, parohia "Lunca", Primăria Filipeni şi Şcoala de Arte şi Meserii din Filipeni. (C.C.)



.jpg)
