Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie de prevenţie şi educaţie pentru sănătate
La Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Bucureşti s-a desfăşurat ieri, 31 martie, a 17-a ediție a campaniei de prevenţie şi educaţie pentru sănătate. Au participat șase voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care patru medici cu specializările: stomatologie, diabet şi nutriţie, psihiatrie pediatrică, psihologie şi un asistent medical, care le-a vorbit celor 360 de copii despre igiena generală şi cea posturală.
În cadrul campaniei, copiii au primit câte un pachet de igienă orală şi corporală conţinând o periuţă de dinţi, o pastă de dinţi, un săpun, o cărticică de colorat şi un orar în care ei vor desena câte un zâmbet de fiecare dată când se vor spăla corect pe dinţi. Din august 2016 şi până la această ediţie, au beneficiat de această campanie aproximativ 4.000 de copii şi tineri. „Încă o dată, în acţiunea de azi am subliniat importanţa prevenţiei şi combaterii fenomenului de bullying din şcoli. Agresivitatea apare atunci când nu se cunosc alternative şi puterea personală este direcţionată greşit. Succesul intervenţiei noastre se observă imediat, încă din momentul în care elevii încep să exerseze, alături de psiholog, tehnicile de relaxare. Datoria noastră este ca fiecare copil să înţeleagă că poate apela cu încredere la un adult şi că există mereu alternative mai bune de reacţie”, ne-a declarat Raluca Simion, psiholog. În cadrul campaniei de la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Bucureşti, dr. Claudia Buduna, medic specialist stomatologie generală, le-a vorbit copiilor despre importanţa periajului dentar, despre tehnica de periaj corectă, precum şi despre importanţa vizitei la cabinetul stomatologic de două ori pe an.
„Desfăşurată în ultima zi din săptămâna «Şcoala altfel», campania de prevenire şi educaţie pentru sănătate, desfăşurată cu sprijinul Patriarhiei Române, vine să încununeze eforturile noastre de a arăta importanţa mişcării, a sportului, a activităţilor în aer liber. Campania de prevenţie şi educaţie pentru sănătate are ca scop reducerea cazurilor de îmbolnăvire, creşterea calităţii vieţii şi dobândirea unui plus informativ în ceea ce priveşte regulile de bază ale igienei personale. Campania a contribuit la dezvoltarea aptitudinilor igienice corporale şi alimentare prin informaţii utile şi activităţi practice interactive”, ne-a declarat prof. Laura Ioniţă, director la Şcoala „Tudor Arghezi” din Bucureşti. „Mă bucură această iniţiativă, sprijinul Bisericii Ortodoxe Române pentru această acţiune este hotărâtor în direcţia în care copiii şi adulţii au nevoie să înţeleagă că Biserica se ocupă atât de sănătatea sufletească, cât şi de cea trupească. Într-o lume a computerelor, într-o lume în care copiii îşi petrec enorm de mult timp pe calculator, tabletă sau telefon, am dorit să le arătăm că sportul dezvoltă mintea şi spiritul”, a spus prof. Laura Ioniţă.