În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Candele aprinse la Arad în memoria victimelor SIDA
Zeci de tineri care suferă de HIV-SIDA, care sunt îngrijiţi la Casa Izvor, dar şi persoane apropiate lor, au marcat, duminică, 15 mai, "Ziua lumânărilor aprinse". Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a dat binecuvîntarea ca această manifestare să se desfăşoare în faţa Catedralei arhiepiscopale "Sfânta Treime" din Arad. Părintele Vasile Pop, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, le-a adresat participanţilor un îndemn de a nu-i marginaliza pe cei care suferă de această boală. "Astăzi, noi ne aliniem tuturor acelora din lume care comemorează victimele acestui flagel al vremurilor noastre. Şi facem asta, în primul rând, exprimând dragostea noastră faţă de toţi cei care suferă şi sunt cu noi şi faţă de cei care au suferit şi nu mai sunt cu noi" , a spus părintele consilier care a adăugat că "rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să reverse dragostea părintească a Sa faţă de toţi cei care sunt în această situaţie şi să-i primească în cerurile sale pe cei care s-au dus dintre noi ca victime ale acestei boli". La finalul manifestării, toţi participanţii au primit din partea Înalt Preasfinţitului Timotei o "Carte ortodoxă de rugăciuni pentru trebuinţele şi folosul creştinului", prin preoţii Vasile Pop şi Simion Mladin, reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului la comemorare. Evenimentul a fost organizat de Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, prin Casa Izvor, centru terapeutic şi educaţional pentru copii şi tineri infectaţi cu virusul HIV.