După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Canonizare
La Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ va avea loc în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Pe 30 septembrie, între orele 18:00 şi 22:00, se va oficia slujba de Priveghere închinată celor doi sfinţi, iar pe 1 octombrie, de la ora 8:00, se va săvârşi Acatistul Sfinţilor Cuvioşi şi Ceasurile. Va urma Sfânta Liturghie, apoi ceremonia de proclamare a sfinţeniei celor doi cuvioşi care s-au nevoit în această vatră monahală.



.jpg)
