Canonul cel Mare ne conduce spre pocăinţă

Între slujbele care se săvârşesc în Perioada Postului Mare, Canonul Sfântului Andrei Criteanul ocupă un loc important. Izvorât dintr-o tainică pocăinţă, acest adevărat florilegiu imnografic oferă credincioşilor cadrul şi admosfera propice pocăinţei şi întăririi în nevoinţele duhovniceşti. Despre alcătuirea acestei slujbe şi despre rolul ei în liturgicul Bisericii noastre pe perioada Postului Mare ne-a vorbit părintele Ioan Ioanicescu de la Parohia "Obedeanu" din Craiova.

Între slujbele care domină cu desăvârşire perioada Postului Mare se află şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Pentru început, părinte Ioanicescu, vorbiţi-ne în câteva cuvinte despre personalitatea acestui mare imnograf creştin.

Sfântul Andrei Criteanul sau Cretanul s-a născut în Damasc (Siria) în jurul anului 660, într-o familie creştină, care i-a oferit o educaţie aleasă. Tradiţia spune că până la vârsta de 10 ani el a fost mut şi că, fiind adus de părinţii săi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei Sfintei Liturghii, a început să vorbească. A fost dat la toate şcolile vremii, iar după moartea părinţilor s-a călugărit în Mănăstirea "Sfântul Sava" din Ierusalim.

Prinosul pocăinţei Sfântului Andrei Criteanul

A ajuns apoi în Constantinopol, iar în preajma anului 712 a fost ales arhiepiscop în Insula Creta. De aici şi numele sub care a rămas cunoscut până astăzi: "Cretanul" sau "Criteanul". Are meritul de a fi participat la lucrările Sinodului al VI-lea Ecumenic, ca secretar al patriarhului Ierusalimului, atunci nefiind încă cleric. Mai târziu a făcut marea greşeală de a încălca hotărârile acelui sinod, îmbrăţişând erezia monotelită, de data aceasta fiind deja ierarh în Creta. S-a spovedit duhovnicului său şi acesta i-a dat drept canon retragerea într-o mănăstire şi alcătuirea unei ample mărturisiri de căinţă. Aşa a apărut capodopera căinţei sale, o operă de mare valoare duhovnicească, păstrată până astăzi în tezaurul Bisericii noastre sub denumirea de Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Aşa precum odinioară regele David, în urma unei teribile căderi în păcat, a alcătuit celebrul Psalm 50 ("Miluieşte-mă Dumnezeule..."), la fel şi Andrei, episcopul Cretei, plângându-şi cu amar căderea şi îndepărtarea de Dumnezeu, a gustat din adâncul pocăinţei, alcătuind acest frumos canon de umilinţă, pe care îl avem rânduit în perioada Postului Mare.

"Cheia călătoriei spre Înviere"

Când şi cum se săvârşeşte în Biserica noastră această slujbă de pocăinţă?

Încă din prima zi a Postului Sfintelor Paşti, cântarea "Canonului Mare" ne oferă nouă, credincioşilor, "cheia" sau "taina" înţelegerii asprei călătorii pe care o avem de parcurs până la dumnezeiasca Înviere. Prin toate slujbele pe care Sfinţii Părinţi le-au presărat de-a lungul celor şapte săptămâni de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între acestea, un loc aparte îl ocupă şi "Canonul cel Mare" al Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi a cincea săptămână din Postul Mare. În prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, el se citeşte în cadrul slujbei Paverceniţei celei Mari, strofele sale fiind grupate în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile. În săptămâna a cincea, el se citeşte în întregime în ziua de miercuri, la Denia "Canonului Mare", deci prima denie din acest post.

Care sunt alcătuirea, conţinutul şi simbolismele ce se desprind din acest Canon?

Canonul este alcătuit din nouă secţiuni, numite "cântări", compuse la rândul lor din tropare (strofe), între care se intercalează stihul "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!", când se face şi o metanie până la pământ. Este numit "cel Mare", atât pentru lungimea lui, cât şi, mai ales, pentru adâncimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de tropare (strofe), "Canonul Sfântului Andrei" are peste 250. În privinţa conţinutului, este de reţinut că împleteşte marile teme biblice: Adam şi Eva, Raiul şi căderea în păcat, Noe şi Potopul, David, pământul făgăduinţei, Hristos şi Biserica etc., cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa.

"Credinciosul nu este un simplu spectator"

Credinciosul care participă la slujba Canonului se simte purtat de mână într-o lungă călătorie care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie. Pe parcursul întregii călătorii, el este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii neamului omenesc. În cadrul acestui proces, credinciosul descoperă că nu este un simplu spectator, ci participă direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat străine de existenţa lui.

În concluzie, Sfântul Andrei Criteanul a reuşit să adune în canonul său nenumărate tipuri şi imagini de pocăinţă, desprinse din Sfânta Scriptură, de la căderea lui Adam din Rai şi până la Învierea Mântuitorului, identificându-se cu ele şi îndrumându-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru. Fiecare eveniment evocat este prezentat mai ales ca realitate a vieţii noastre, oferindu-ne ocazia să conştientizăm păcatul, să ne pocăim şi să nădăjduim în mila lui Dumnezeu.

Prin ce se deosebeşte acest canon de alte canoane de la slujbele din restul anului bisericesc?

Cuvântul "canon" este foarte des întrebuinţat în limbajul bisericesc, având diferite sensuri: fie de epifimie dată de duhovnic la spovedanie, fie normă legală emisă la un sinod ecumenic, fie lista cărţilor autentice ale Sfintei Scripturi, sau, cum este în cazul nostru, o înlănţuire de cântări alcătuite după anumite reguli metrice, formând un întreg de sine stătător, folosit ca atare în cult. Forma desăvârşită a acestui gen de creaţie imnografică este alcătuită din nouă grupuri de cântări. Semnificaţia numărului 9 a fost inspirată de cele nouă cântări pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură, cum ar fi Cântarea lui Moise sau Cântarea lui Isaia, din capitolul I al Evangheliei după Luca, folosite în cultul Bisericii primelor veacuri creştine. Totodată, cifra 9 aminteşte de cele nouă cete îngereşti. Trebuie reţinut, de asemenea, că există canoane aproape la toate slujbele bisericeşti din duminici şi alte sărbători religioase. Cuprinsul şi semnificaţia lor sunt însă diferite de cele ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

"Un dialog ce se desfăşoară în adâncurile cele mai tainice ale existenţei"

Ce le-aţi putea recomanda cititorilor noştri pentru această perioadă specială, de pregătire pentru Sărbătorile Pascale?

Aş vrea să subliniez că prezenţa noastră, a tuturor, la Sfintele Slujbe din perioada Postului Mare şi îndeosebi la Canonul Sfântului Andrei Criteanul trebuie percepută absolut ca o participare, şi nu ca o asistenţă. Rugăciunea noastră, a tuturor, nu este un monolog, ci un dialog ce se desfăşoară în adâncurile cele mai tainice ale existenţei. Noi, credincioşii, care stăm la rugăciune în Sfânta Biserică, vorbim în mod nevăzut cu Dumnezeu, Maica Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Andrei Criteanul însuşi. Cât despre rostul acestui Mare Canon, trebuie ştiut că poate avea menirea să ne descopere păcatul, şi astfel să ne conducă spre pocăinţă, însă nu prin definiţii şi înşiruiri de reguli, ci printr-o adâncă meditaţie asupra măreţei istorii biblice, care este cu adevărat o istorie a iertării.