În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Cantores Amicitiae“, de 34 de ani pe scenele lumii
Corul "Cantores Amicitiae" al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi a fost prezent anul acesta la concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizat în Sala "Sanctus Stephanus Magnus" a Centrului de Conferinţe "Providenţa" din Iaşi. Înfiinţat în anul 1976, corul activează sub bagheta maestrului Nicolae Gâscă.
Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi a participat în acest an la concertul de colinde "Hristos Se naşte, slăviţi-L!", organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei duminică, 19 decembrie 2010. La finalul evenimentului, Corul "Cantores Amicitiae", dirijat de Nicolae Gâscă de la Universitatea de Arte din Iaşi, a susţinut un mini-concert de colinde. Au fost intonate: "Bună dimineaţa la Moş Ajun", de A. Podoleanu, "Iată vin colindătorii", de T. Brediceanu, "Plecarea magilor", de D. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn din cer", de G. Cucu, "Colo-n umbra pomilor", de I. Chirescu, solo: Delia Muntean, "Clopotele Ierusalimului", de G. Cunţievici, "Floricica", de Fr. Hubic, solo: Giorgiana Baltag, "Noi umblăm şi colindăm", de M. Bârca şi "Bună seara la fereastră", de L. Borlan. Fondat în anul 1976, Corul de cameră "Cantores Amicitiae" al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi s-a impus în viaţa muzicală prin calităţile sale, prin omogenitatea, precizia şi fineţea interpretării, prin respectarea stilului şi caracterului naţional propriu fiecărei lucrări. Nu este de mirare că a obţinut numeroase premii la festivaluri şi concursuri corale naţionale şi internaţionale: - şase premii I la Festivalul Naţional "Cântarea României"; - premiul I la Concursul Internaţional de la Viena "Tineretul şi Muzica", 1980; - premiul III la Concursul Coral Internaţional de la Llangollen, Ţara Galilor, 1991; - menţiunea "Excelent" la Concursul Coral Internaţional de la Montreux, Elveţia, 1995; - premiul II la Concursul Coral Internaţional de la Llangollen, Ţara Galilor, 1995; - premiul special la Festivalul Coral Internaţional de la Cantonigros, Spania, 1995; - două premii I la Festivalul Internaţional "Lumea Muzicii" - cor de cameră şi cor gospel - de la Fivizzano, Italia, 2002; - premiul III la Concursul Coral Internaţional de la Spittal an der Drau, Austria, 2005; - premiul II la categoria cor folcloric şi premiul III la categoria cor mixt, la Concursul Coral Internaţional de la Elsenfeld, Germania, 2006; - Diploma de Aur - premiul III - la Concursul Coral Internaţional de la Tampere Finlanda, 2007. 12 discuri în ţară şi în străinătate Corul "Cantores Amicitiae" a realizat turnee peste hotare, în Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Spania, Statele Unite ale Americii, care au însemnat o suită de succese şi aprecieri elogioase. În plus, activitatea Corului "Cantores Amicitiae" este marcată de numeroase înregistrări la radio şi televiziune, ca şi realizarea a două discuri LP, la Electrecord Bucureşti: "Ocolul pământului în 16 melodii" şi "Cântece de iarnă de pretutindeni", şase CD-uri la CDâs Audio Production J. D. Brandt, C. H. Bienne, Elveţia (Chants de Noël de Roumanie, Musique chorale roumaine, Cantores Amicitiae chantent le monde, Cantores Amicitiae chantent le monde de Noël, Die Schönsten Weihnachtslieder, P. Constantinescu - Oratorio Byzantin de Noël - La Nativite de Dieu), patru CD-uri la Editura Artes Iaşi (Negro spirituals, Les Liturgie du Monde, Romanian choral music, La musique orthodoxe, double CD). Un CD la Ars Universalis Zimmerli Sounds, Dusseldorf, Germania: Cantores Amicitiae - Noel, Weihnachten, Christmas. Ansamblul vocal este dirijat de Nicolae Gâscă, profesor doctor la catedra de dirijat cor a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi. În domeniul teoretic profesorul este autor al numeroase lucrări : "Arta dirijorală", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982; "Tratat de teoria instrumentelor", Ed. Muzicală, Bucureşti, vol. I 1987, vol. II 1998; "Dirijorul de cor", Ed. Hyperion, Chişinău,1992; "Interpretarea muzicii corale", Ed. Junimea, Iaşi, 2004; "Unitate şi diversitate în spiritualitatea creştină reflectate în muzica corală liturgică", Ed. Junimea, Iaşi, 2005; "Conservatorul de Muzică "George Enescu" Iaşi, 1960-1970, Ed. Artes, Iaşi, 2010. (Constantin Ciofu)