Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
Ce sunt şi cum se întreţin lucrările protetice fixe
Atunci când un dinte a fost afectat de un proces carios foarte mare, acesta nu poate suporta o obturaţie (plombă) de asemenea dimensiuni. Din aceste considerente, medicul dentist adoptă varianta acoperirii acestuia cu o coroană dentară. În cazul în care dintele nu mai poate fi recuperat şi se recurge la extracţia lui, după vindecare se va indica realizarea unei lucrări protetice fixe.
În foarte multe cazuri, datorită tehnologiei avansate în stomatologie, cavitatea orală poate fi readusă la starea de sănătate fără a se realiza proteze dentare. Cel mai bine este să se păstreze dinţii într-o stare bună de sănătate. Lipsa unuia sau a mai multor dinţi se poate rezolva cu ajutorul implanturilor dentare, a unor punţi dentare sau a unor proteze parţiale. Pentru realizarea acestor punţi dentare medicul dentist va şlefui dinţii stâlpi, vecinii spaţiului edentat, atât cât este nevoie, în funcţie de materialul din care este confecţionată lucrarea. Şedinta în care se realizează prepararea acestora este mai lungă ca durată, medicul va face anestezii dacă dinţii sunt vitali, astfel încât pacientul nu va simţi un disconfort real, apoi se amprentează zona. În şedinţa următoare se cimenteaza provizoriu lucrarea realizată, pentru a oferi posibilitatea pacientului să se adapteze la noua situaţie. Pentru ca lucrarea să aibă o viaţă cât mai lungă, iar gingiile să fie perfect sănătoase, este nevoie de o igienă corespunzătoare fiecărui tip de lucrare dentară. Mulţi dintre pacienţii care au astfel de punţi cred că odată ce dinţii sunt acoperiţi de lucrări nu mai trebuie să se spele atât de riguros. Medicul va trebui să explice pacientului că, în aceste cazuri, igiena trebuie să fie chiar mai riguroasă. Lucrările dentare nu au posibilitatea de autocurăţire, ca dinţii naturali. Pacienţii care au lucrări unidentare (coroane dentare) se vor spăla pe dinţi ca şi cum ar avea toţi dinţii naturali şi vor utiliza aţa dentară, foarte importantă şi în cazul coroanei dentare. Pacienţii care au lucrări protetice fixe (punţi) mai mari de un dinte trebuie să folosească, pe lângă periuţa de dinţi şi apa de gură, aţa interdentară numită "super floss", care, faţă de aţa obişnuită, are o parte mai groasă şi mai moale, foarte utilă în curăţirea corpului de punte (partea care acoperă zona dinţilor extraşi). Astfel, se va introduce sub corpul de punte, iar acea parte moale va curăţi foarte bine zona care este în contact cu gingia, prin mişcări de dute-vino. Periuţele interdentare sunt foarte utile în curăţirea acestei zone atunci când spaţiul dintre gingie şi punte este mai mare. Periuţele interdentare subţiri (comercializate în farmacii) pot fi utilizate în loc de "super floss". Pentru o igienă foarte completă se poate folosi şi duşul bucal, care introduce un jet de apă sub lucrare, curăţind foarte bine resturile alimentare.