În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Cea mai mare bogăție în viața omului este credința în Hristos-Dumnezeu”
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent duminica trecută în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Osoi, comuna Sinești, județul Iași, unde a oficiat slujba de sfințire a bisericii și a unui centru parohial impresionant, cu Altar de vară, lumânărar, casă parohială, clopotniță și casă socială. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură.
Slujba de sfințire a locașului de cult și a întregului ansamblu parohial fost succedată de slujba Sfintei Liturghii arhierești, săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la un Altar de vară amenajat în curtea locașului de cult.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a explicat care sunt cele mai mari bogății pe care le poate avea omul pe pământ: „Primul lucru la care este bine să medităm este acela că săraci și goi am ieșit din pântecele mamei noastre, și săraci și goi, adică lipsiți de bunuri materiale, ne vom duce în mormânt. Este foarte adevărat acest lucru și, dacă este pus la temelia vieții, vom înțelege multe din cele pe care le trăim în viață. Bogățiile, oricât de multe sunt și de dorite, rămân în urma noastră odată ce plecăm în mormânt. Un al doilea mare adevăr care se cuvine a fi mărturisit este acela că cea mai mare bogăție în viața omului este credința în Hristos-Dumnezeu, iar o altă mare bogăție este aceea când omul doarme liniștit în așternutul său. Dacă am înțelege cât de mari sunt aceste două bogății - să ai credință în Dumnezeu și seara, după munca zilei, să te culci liniștit în așternutul tău. Un părinte al Bisericii, Fericitul Augustin, mărturisea la timpul său, zicând: Cât de bogat este omul care nu are nimic din cele ale lumii acesteia, dar Îl are pe Hristos, și cât de sărac este omul care are toate cele ale acestei lumi, dar nu-L are pe Hristos-Domnul”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii trecuți la cele veșnice, precum și pentru toți străbunii satului.
După alocuțiunile de mulțumire, părintele paroh Mihai Dan Bălan a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom stavrofor, ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a bisericii și a complexului parohial. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au implicat în construirea complexului parohial, printre care și autoritățile locale. Părintele Gheorghe Bogus, parohul de la Sinești, cel care a avut ca filie o perioadă și Parohia Osoi, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
Piatra de temelie a bisericii ortodoxe din Osoi, prima de altfel, a fost pusă în anul 1990. Lucrările au fost începute și finalizate, în proporție de 70%, sub îndrumarea și efortul părintelui Gheorghe Bogus de la Parohia Sinești. În perioada 1990-2007, satul Osoi a fost filie a parohiilor Sinești și Stornești. Începând cu data de 1 aprilie 2007, a fost înființată parohia de sine stătătoare Osoi, avându-l drept paroh pe părintele Mihai Dan Bălan. În perioada 2008-2009, a fost ridicată casa socială a Parohiei Osoi, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.