În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ se implică în organizarea hramului
Centrul de Pelerinaj „Sf. Cuvioasă Parascheva“ din Iaşi va oferi informaţii şi în acest an pelerinilor care vor veni la hramul Cuvioasei Parascheva. Astfel, în perioada 11-16 octombrie a.c., Centrul de Pelerinaj va avea amplasate patru puncte de informare a pelerinilor în zona Catedralei mitropolitane. Două dintre aceste puncte de informare se vor afla la Poarta „Sf. Gheorghe“ (lângă Centrul de pelerinaj şi lângă clădirea Centrului Eparhial), unul la Poarta „Sf. Parascheva“ şi unul în parcarea Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“, de pe strada Crişan.
Astfel, pelerinii vor putea afla informaţii privind programul religios şi laic al Sărbătorilor Iaşilor, transportul interurban în perioada hramului, programul farmaciilor şi al spitalelor deschise non-stop, traseele mijloacelor de transport în comun în Iaşi şi programul acestora etc. Două dintre cele patru puncte de informare vor funcţiona 24 de ore din 24. De asemenea, Centrul de Pelerinaj „Cuvioasa Parascheva“ îi va ghida pe pelerini spre locurile de cazare oferite gratuit de parohiile ieşene. Cazarea pelerinilor se va face pe 13 octombrie 2007, între orele 16.00-20.00, pentru noaptea de 13 spre 14 octombrie. Şi anul acesta, Centrul de Pelerinaj al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va distribui gratuit „Ghidul pelerinului 2007-2008“, un pliant ce conţine harta Iaşului şi a Moldovei, informaţii despre obiectivele turistice, religioase şi laice, din Moldova, informaţii despre mersul trenurilor şi al autobuzelor etc. Urmând tradiţia de mai mulţi ani, Centrul de Pelerinaj „Cuvioasa Parascheva“ organizează, imediat după evenimentele dedicate sfintei care ocroteşte Moldova, un pelerinaj la mănăstiri din Grecia. Detalii despre pelerinajul „Mărturii Ortodoxe în Grecia“, care va avea loc în perioada 15-28 octombrie, găsiţi în pagina 15 a ziarului „Lumina“.