După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cercul pastoral-misionar Ilva Mică
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de părintele Iuliu Brici, s-au întâlnit duminică, 5 octombrie, în Parohia Leşu I din Protopopiatul Năsăud. În prezenţa a peste 150 de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de parohul Suciu Mircea, au săvârşit slujba Vecerniei. În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele Dănilă Emil de la Parohia Ilva Mică I le-a vorbit credincioşilor despre Sfinţii Martiri Brâncoveni şi a subliniat importanţa credinţei în Hristos mărturisită până la jertfă. Acest eveniment se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică şi se înscrie, totodată, în ciclul de manifestări dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, marcat anul acesta în Patriarhia Română.



.jpg)
