Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Cercul pastoral Telciu, în Parohia Coşbuc
Preoţii din cercul pastoral-misionar Telciu coordonaţi de părintele Ioan-Dănuţ Părăscan, s-au întâlnit în Parohia Coşbuc din Protopopiatul Năsăud cu prilejul hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. După ce a fost oficiată Sfânta Liturghie, protosinghelul Nifon Pop, de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ Rebra-Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, îndemnându-i pe credincioşi să-i urmeze modelul. În continuarea Sfintei Liturghii, preoţii au săvârşit Taina Sfântului Maslu. Întâlnirea din parohia Coşbuc a fost cea de-a cincea întâlnire a clericilor din Cercul preoţesc Telciu.



.jpg)
