Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Chesarie Antoneanu, ctitorul de pe malul Jiului

Chesarie Antoneanu, ctitorul de pe malul Jiului

Un articol de: Anamaria Rădulescu - 04 Mar, 2011

În rândul clericilor olteni care au avut de suferit prigoana şi teroarea comunistă se înscrie şi părintele Chesarie Antoneanu. Călit în focul Primului Război Mondial şi încercat de necazurile vieţii, cucernicul slujitor de la Gângiova a înfierat pe faţă nedreptatea şi a luptat pentru apărarea valorilor Bisericii străbune. Anii grei de închisoare la Craiova, Jilava, Botoşani şi Aiud s-au spulberat la temelia "Catedralei de pe malul Jiului", visul său de-o viaţă.

Părintele Chesarie Antoneanu s-a născut la 15 august 1898, în comuna Padea, judeţul Dolj, în familia preotului Pavel Pretorian şi a Radei Antoneanu. A urmat şcoala primară în comuna natală şi în oraşul Craiova, între anii 1905 şi 1910. În perioada 1910-1911 s-a înscris la Seminarul Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. După intrarea României în Primul Război Mondial, a fost nevoit să-şi întrerupă studiile. Pe perioada ostilităţilor a mers în Moldova, unde a urmat, vreme de un an, cursurile şcolilor militare din Dorohoi şi Botoşani. Pe front a dat dovadă de mult curaj, implicându-se activ în misiuni umanitare de îngrijire a răniţilor şi bolnavilor de tifos. În luna mai 1918, în urma păcii pe care România a încheiat-o cu Germania, a revenit în comuna natală cu pieptul plin de decoraţii şi onoruri militare. Anul 1919 l-a readus pe câmpul de luptă, de data aceasta ca sublocotenent la Regimentul 71 Infanterie din Calafat. După încheierea războiului, a fost împroprietărit cu cinci hectare de pământ şi a rămas lipsit de avere. Momentele trăite pe front nu le-a uitat toată viaţa. După ce a devenit preot, nu a uitat niciodată să-şi pomenească camarazii căzuţi la datorie, printre aceştia numărându-se şi fratele său, sublocotenentul Dumitru Antonescu, mort la 19 octombrie 1916. În cinstea acestora, a ridicat o frumoasă cruce din marmură, chiar în curtea bisericii sale din Gângiova.

Activitate pastoral-misionară bogată

După ce a fost demobilizat, şi-a terminat studiile teologice, urmând doi ani de seminar într-unul singur. S-a căsătorit la 30 mai 1920 cu distinsa domnişoară Zina Zaharia Popescu, fiica preotului Ion Popescu din comuna Gângiova-Dolj. Haina preoţiei a primit-o la 1 august 1920, pe seama Parohiei doljene Gherceşti, unde a slujit timp de nouă ani.

În anul 1929 a fost transferat la Gângiova, în locul socrului său, care se retrăsese la pensie. Aici s-a făcut remarcat printr-o activitate deosebit de bogată. Într-un timp foarte scurt a reuşit să înfiinţeze o bibliotecă parohială, a construit căminul cultural din localitate, a contribuit la înfiinţarea unei cantine şcolare care hrănea zilnic 35 de copii săraci, a colectat cereale, haine şi alte bunuri pentru întreţinerea celor nevoiaşi.

Ridicarea unei biserici, visul de-o viaţă

Cea mai mare dorinţă a părintelui Chesarie a fost de a ridica o nouă biserică pentru credincioşii pe care îi păstorea. Nu a zăbovit nici o clipă. A strâns banii necesari cu ajutorul credincioşilor şi în anul 1943 a reuşit să pună piatra de temelie. Perioada războiului a fost însă potrivnică, situaţia financiară a credincioşilor săi s-a agravat şi lucrările băteau pasul pe loc. În această situaţie, părintele a fost nevoit să meargă la Bucureşti, unde a găsit sprijin chiar la mareşalul Ion Antonescu. Cu toate acestea, lucrările nu au fost gata, cucernicul preot continuându-şi demersurile şi după instalarea regimului comunist. Lupta sa a fost privită cu animozitate de noile autorităţi şi transformată în capăt de acuzaţie pentru dosarul de arestare.

10 ani de închisoare corecţională

Primele incidente cu noul regim le-a avut în anul 1952, când a fost amendat cu 500 de lei pentru nepredarea la timp a cotelor. În anul 1957 a fost arestat de Securitatea din Craiova şi reţinut "din greşeală" timp de două săptămâni. Calvarul părintelui Antoneanu a început cu adevărat în 29 august 1958, la orele 4 ale dimineţii, când a fost reţinut pentru "agitaţie şi propagandă duşmănoasă". Era numai o definiţie generală cu privire la constatările desprinse din voluminosul său dosar ce i se întocmise până la acea dată. Printre acuzaţiile imputate se număra şi faptul că în septembrie 1956, la nunta fiicei sale Ligia Antoneanu, a intonat primul vers din vechiul imn al României, "Trăiască Regele!", şi că ar fi lansat zvonul că în Ungaria şi Polonia s-au desfiinţat Gospodăriile Agricole Colective. Cu toate că acestea nu au fost confirmate decât numai de câte un singur martor, părintele Chesarie a primit 10 ani de închisoare corecţională şi cinci ani de interdicţie corecţională. Sentinţa nr. 564 din 20 noiembrie 1958, dată de Tribunalul Militar Craiova, invoca delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de articolul 209, punctul 2 al Codului Penal. Mai mult decât atât, comuniştii i-au confiscat casa, cu toate că aceasta aparţinea de fapt soţiei.

Anchetele la care a fost supus în sediul fostei Securităţi de pe strada Câmpia Islaz din Craiova au fost dure şi neobişnuit de lungi. Odată cu părintele Chesarie, a fost interogat şi vecinul său de parohie, preotul Preda Ştefănescu din comuna doljeană Nedeia, cel care oficiase slujba de cununie a fiicei sale Ligia. Bătut cu bestialitate, părintele Preda a fost obligat să afirme că şi-a auzit colegul fredonând imnul regal. Din cauza leziunilor provocate, acesta s-a îmbolnăvit de cancer la stomac şi, în scurt timp, a trecut la cele veşnice.

În timpul detenţiei, părintele Chesarie Antoneanu a trecut prin mai multe penitenciare. Astfel, din 1958 şi până în 1959 a fost încarcerat la Craiova, la 7 aprilie 1959 a fost transferat la Jilava, apoi, în acelaşi an, la Galaţi. În 1960 a fost trimis la Penitenciarul Botoşani, iar la 21 septembrie 1962, a fost transferat la Aiud, de unde a fost graţiat prin decretul 411 din 24 iulie 1964 al Consiliului de Stat al RPR, la 29 iulie 1964.

Pe toată această perioadă, familia nu a ştiut absolut nimic despre situaţia sa, nici măcar dacă mai este în viaţă. Mai mult, doamna preoteasă a fost aruncată în stradă, confiscându-i-se abuziv casa, iar fiul său, Laurenţiu, a fost exmatriculat în anul III de facultate. De asemenea, părintele Aurel Popescu, socrul său, a făcut stop cardiac şi a decedat de teama anchetelor la care urma să fie supus.

Mărturii despre suferinţa sa, scrise pe fotografii

Temniţa l-a adus pe cucernicul preot doljean alături de spuma intelectualităţii româneşti din acea perioadă. A avut şansa să se apropie de Petre Ţuţea, preotul Florin Smărăndescu, profesorul Damaschin, avocatul Drăghici sau de doctorul Gheorghe Sârbulescu. Mulţi dintre ei ţineau adevărate lecţii de cursuri de teologie, sfidând rigorile şi pedepsele "caraliilor". Din cauza suferinţei fizice la care a fost supus, părintele Antoneanu s-a îmbolnăvit foarte grav de tuberculoză şi a fost declarat "inapt de muncă". În perioada 18 octombrie 1962 - 1 ianuarie 1963, a fost internat în Secţia de TBC pulmonar a închisorii de la Aiud, unde, prin puterea rugăciunii, a suferit o evidentă ameliorare, deşi comisiile medicale de examinare îl clasaseră ca irecuperabil.

Imediat după ieşirea din închisoare, a fost reîncadrat, prin stăruinţa mitropolitului Firmilian, şi trimis la Parohia Foişor - Dolj. Aici şi-a demonstrat din nou calităţile de bun gospodar, închizând curtea bisericii cu un gard de sârmă şi reparând acoperişul. Rănile închisorii au rămas însă adânc înfierate în sufletul său. Iată ce nota pe spatele unei fotografii dedicate fiicei sale, Marcela: "După cum vezi, sunt amărât, dar nu mulţimea rănilor mi-a creat această depresiune sufletească, ci cruzimea celor din urmă m-au îmbătrânit şi mi-au închis viaţa, deşi patria mi-am iubit-o şi autorităţile le-am respectat, dar am căzut victimă barbariei născocitorilor de pârâciuni şi a celor ce le-au dat crezare. Toate acestea s-au petrecut între anii 1948 şi 1978, când la 15 august am împlinit vârsta de 80 de ani".

Achitat post-mortem

În ziua de duminică, 27 octombrie 1968, visul părintelui de-o viaţă s-a împlinit, mitropolitul Firmilian a sfinţit Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", pentru care luptase atâţia ani. În cuvântarea de la final, distinsul ierarh a denumit noul lăcaş "Catedrala de pe malul Jiului" şi a recunoscut meritele încercatului preot Chesarie. Din poruncă arhierească, numele său a fost trecut în pisanie, rămânând şi astăzi mărturie a jertfei pe care a depus-o.

Părintele Chesarie Antoneanu a ieşit la pensie la 1 ianuarie 1971, de la Parohia Foişor, şi a trecut la cele veşnice la 19 octombrie 1982, la Craiova. La insistenţele familiei, a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie a României, care, în şedinţa din 28 februarie 1997, a casat sentinţa nr. 564 din 20 noiembrie 1958 şi decizia nr. 2954 din 18 decembrie 1958, achitându-l post-mortem şi înlăturând pedeapsa confiscării averii.