După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cinci posturi clericale vacante în Arhiepiscopia Craiovei
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs cinci posturi clericale vacante, începând cu data de 9 mai 2014. Astfel, în Protoieria Craiova Sud este vacant postul de preot paroh la Parohia Zănoaga (categoria I, cu 500 de familii) şi postul de preot paroh la Parohia Radomir (categoria II, cu 250 de familii). În Protopopiatul Craiova Nord este scos la concurs postul vacant de preot paroh la Parohia Branişte II (categoria I, cu 510 familii). De asemenea, în Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti este vacant postul de preot paroh în Parohia Giurcu (categoria II B, cu 300 de familii). Totodată, se prelungeşte termenul de depunere a dosarelor pentru ocuparea postului de preot paroh la nou-înfiinţata Parohie Câmpu Mare, din Protoieria Târgu Jiu Sud (categoria III, cu 276 de familii şi biserică în construcţie). Dosarele de participare la concursul de ocupare a sus-amintitelor posturi clericale pot fi depuse la Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în intervalul 9 mai - 9 iunie 2014. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
