Credincioșii bucureșteni au participat astăzi, 10 aprilie, la slujba Vecerniei scoaterii Sfântului Epitaf, săvârșită la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost oficiată rânduiala specială în cadrul căreia Sfântul Epitaf a fost scos din Sfântul Altar și purtat, alături de Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, până în mijlocul bisericii, fiind apoi așezat spre închinarea credincioșilor.
Cinstirea Botezătorului Ioan la Băltenii de Sus
În ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica ocrotită de Botezătorul Ioan, din Băltenii de Sus, filie a Parohiei Victoria din Protopopiatul Tulcea, județul Tulcea.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Înaintemergătorului Domnului, despre sfârșitul lui, despre curaj și dreptate, dar și despre evlavia poporului român și tradițiile pe care acesta i le închină.
În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș trecuți la Domnul, precum și vrednicul de pomenire ierarh Antonie Plămădeală, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 19 ani.
Așezarea Băltenii de Sus este situată pe ambele maluri ale Brațului Sfântul Gheorghe al Dunării, la numai 20 km aval de Tulcea, până în anul 1964 ea purtând numele de Carasuhatul de Sus.



.jpg)
