În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Colecte pentru Centrul comunitar din Zlatna
La iniţiativa pr. Viorel Porcar, timp de câteva luni, au avut loc mai multe colecte de alimente pentru Centrul comunitar "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Zlatna. La acest centru se oferă zilnic o masă caldă pentru 35 de persoane vârstnice şi cu venituri modeste din localitate. Alături de personalul centrului şi de pr. Viorel Porcar, coordonatorul acestui aşezământ social, mai mulţi preoţi din împrejurimi au făcut colecte pentru a umple pivniţa Centrului comunitar "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Zlatna. Acţiunea se realizează de mai mulţi ani, iar preoţii, împreună cu enoriaşii lor, adună legume, dulceţuri şi murături pe care le donează centrului din Zlatna. Au participat la aceste colecte preoţii Liviu Iosif Bota din Valea Mică, Daniel Vaida din Pâclişa, Ştefan Scarlat din Pătrânjeni şi părintele Ilie Vasilca din Blandiana, care, pe lângă donaţiile către centrul de bătrâni din Zlatna, mai adună cu ajutorul enoriaşilor săi alimente şi pentru centrul de copii din Almaşul Mare. Centrul comunitar "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Zlatna mulţumeşte tuturor preoţilor şi credincioşilor care sprijină desfăşurarea acestui aşezământ social. (Pr. Sabin Vodă)



.jpg)
