În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Comunicat de presă: Biserica Ortodoxă Română solidară cu sinistraţii
Urmare Apelului Patriarhiei Române la rugăciune şi solidaritate creştină cu cei afectaţi de inundaţiile din nord-estul ţării (30 iunie 2010), ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi străinătate organizează colecte de bani şi bunuri materiale pentru ajutorarea familiilor sinistrate.
Până în prezent, prin intermediul sectoarelor social-filantropice ale Arhiepiscopiei Iaşilor, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Arhiepiescopiei Romanului şi Bacăului, sub coordonarea Biroului de asistenţă socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, eparhii şi parohii din Patriarhia Română au distribuit familiilor sinistrate cu sprijinul preoţilor parohi din localităţile afectate sute de tone de alimente neperisabile, pâine, cozonaci, dulciuri, apă minerală, cereale, cartofi, îmbrăcăminte, mobilier, aparatură electrocasnică, materiale de construcţie şi alte bunuri de strictă necesitate. Imediat după revărsarea nemiloasă a apelor, Arhiepiscopia Iaşilor a oferit un prim ajutor familiilor sinistrate din localităţi afectate de inundaţii din judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani. O atenţie specială a fost acordată ajutorării sinistraţilor din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani, localitatea cea mai afectată de inundaţii din această Arhiepiscopie. Mai multe familii rămase fără adăpost continuă să fie găzduite la căminul seminarului teologic ortodox din Dorohoi până când locuinţele lor distruse de revărsarea apelor vor fi refăcute. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor reconstruieşte în prezent 28 de case la Dorneşti şi alte 10 locuinţe în Zamostea şi Zvoriştea, localităţile cele mai afectate de inundaţii din judeţul Suceava. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a venit în sprijinul sinistraţilor din parohiile eparhiei cu alimente neperisabile, apă, îmbrăcăminte şi materiale de construcţie, o atenţie specială fiind acordată situaţiei grave din comuna Sănduleni, judeţul Bacău. Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit adăpost şi două mese pe zi, timp de două săptămâni, celor peste 800 de jandarmi şi militari care au consolidat digurile pe Dunăre şi râurile Siret şi Prut. Până la data de 9 august 2010, în conturile pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti, RO54RNCB0075004895030091(Lei), RO27RNCB0075004895030092(Euro), RO97RNCB0075004895030093(USD), au fost depuse pentru început de către persoane fizice, parohii şi alte persoane juridice contribuţii în valoare totală de peste 400.000 lei. Ca urmare, în şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 5 august 2010, s-a hotărât repartizarea a 300.000 de lei, după cum urmează: către Arhiepiscopia Iaşilor (100 000 lei), către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (100 000 lei) şi către Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului (100 000 lei), pentru continuarea lucrărilor de reconstrucţie sau reparaţie a caselor afectate de inundaţii şi pentru ajutorarea familiilor sinistrate. La finalizarea colectei de bani, sumele adunate de parohiile ortodoxe din ţară şi străinătate vor fi depuse prin intermediul centrelor eparhiale în cele trei conturi ale Patriarhiei Române, menţionate mai sus. Ulterior, sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române va distribui sumele colectate pentru continuarea ajutorării familiilor sinistrate în urma prezentării situaţiei concrete a pagubelor materiale de către eparhiile din zonele afectate de inundaţii. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod de la sfârşitul lunii octombrie 2010, pe baza informărilor din partea eparhiilor ortodoxe române din ţară şi străinătate, va fi prezentată şi, apoi, dată publicităţii situaţia exactă a ajutorului financiar şi material acordat sinistraţilor de către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române în urma inundaţiilor de anul acesta. Patriarhia Română mulţumeşte tuturor celor care au răspuns deja sau urmează să dea curs apelului la solidaritate creştină cu familiile afectate de inundaţii în anul 2010, mai ales în nord-estul României.