În seara zilei de duminică, 9 august, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, s‑a desfășurat cea de‑a 4‑a ediție a tradiționalului concert de cântări religioase
Comuniune euharistică la catedrala din Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 29 martie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei, tânărul teolog Alexandru Grigoraş a fost hirotonit diacon, astfel fiind întregită bucuria comuniunii euharistice. În aceeaşi zi, la orele amiezii, în catedrala din Roman a fost săvârşită o slujbă de Te Deum, cu prilejul împlinirii a 61 de ani de viaţă ai Arhipăstorului Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Înconjurat de o mare de flori, impresionat de mesajele de mulţumire adresate din partea tuturor celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a rememorat parcursul duhovnicesc, teologic şi cultural al Înaltpreasfinţiei Sale“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)



.jpg)
