După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Concepte deschise“ la Craiova
Academia Română organizează astăzi, alături de Consiliul Judeţean Dolj şi Arhiepiscopia Craiovei, Simpozionul naţional „Concepte deschise“ dedicat filosofului Constantin Noica. Evenimentul se desfăşoară în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, adunând laolaltă profesori şi cercetători de la mai multe facultăţi şi institute de cercetare de renume din ţară. Întregul demers se va finaliza prin publicarea prelegerilor susţinute în plen într-un volum de prestigiu academic. Mâine, în cea de a doua zi a întâlnirii, câţiva participanţi vor merge în pelerinaj la mănăstirile Dealu şi Strâmba Jiu. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
