În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concert de colinde de Crăciun în Maramureş
În fiecare an, luna decembrie ne oferă părtăşia la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare a întregii creştinătăţi. Această sărbătoare o întâmpinăm cu postire şi frumoasele noastre colinde, zestre minunată a poporului nostru dreptcredincios.
În după-amiaza zilei de 20 decembrie, în Sala Festivă a Palatului Episcopal din Sighetu Marmaţiei, începând cu ora 15:30, a avut loc un concert de colinde intitulat Crăciun în Maramureş, ediţia a VIII-a, susţinut de coruri bisericeşti şi grupuri de colindători din Protoieria Sighet, din parohiile Budeşti, Mara, Sârbi, Breb, Călineşti, Bârsana, Vadu Izei, Săpânţa, în timp ce Sighetu Marmaţiei a fost reprezentat de un grup de copii de la Grădiniţa nr. 9 şi de corul Bisericii Adormirea Maicii Domnului - Sighet II. O participare de excepţie a fost, anul acesta, a corului fraţilor români de peste Tisa, din Slatina (Solotvino) - Ucraina, în frunte cu preotul lor, părintele Dorin Biletki. În acest an, concertul s-a desfăşurat sub patronajul Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care a arătat frumuseţea, în general, a colindelor româneşti şi, în special, a celor maramureşene. Concertul a făcut parte din Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă Marmaţia, la care au fost prezenţi prof. Eugenia Godja, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, viceprimar, alte oficialităţi şi preoţi. În final, PS Iustin Sigheteanul a oferit diplome de recunoştinţă prof. dr. Dorel Todea, redactor responsabil al postului local de radio, an de an prezentator al concertului, lui Pop Vasile, cântăreţ bisericesc la Sighet Valea Hotarului, în al 72-lea an de activitate, şi lui Pralea Dumitru, cântăreţ bisericesc, amândoi lucrând şi în administraţia reînfiinţatei episcopii a Maramureşului, cu sediul în Sighetu Marmaţiei, în anul 1937. An de an, concertul este organizat de Protoieria Sighet, în colaborare cu Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei. (Pr. protopop Vasile-Aurel Pop)