Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Concert de colinde în Ajunul Crăciunului la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală a avut loc duminică, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, după slujba Pavecerniței Mari unită cu Litia, un concert de colinde de excepție. Vestitori prin cântec și armonie ai Nașterii Mântuitorului au fost Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, două coruri iubite de credincioșii și pasionații de muzică corală și psaltică din România. Cei prezenți s-au putut bucura și de frumoasele colinde interpretate de cântăreața de muzică populară Letiţia Boroi Vişoiu.
La ceas de seară, cele două formații au interpretat colaje și aranjamente corale tradiționale românești și internaționale, specifice sărbătorii Nașterii Domnului, riguros selectate, astfel încât să se încadreze cu demnitate în spațiul liturgic.
Prin paleta componistică aleasă și sonoritățile abordate, cele două coruri au creat duminică seară în istoricul lăcaș de pe Colina Bucuriei un echilibru între artă și rugăciune, oferind publicului, cu grandoare și armonie, o atmosferă cu adevărat de sărbătoare.
La final, Corala „Nicolae Lungu” a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma comemorativă cu medalie.
Corala „Nicolae Lungu” și Grupul psaltic „Tronos” oferă răspunsurile liturgice în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie și la slujbele săvârșite la Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei.



.jpg)
