După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concert de colinde la Parohia Ticvaniu Mare
Copiii de la Şcoala Generală nr. 12 din Reşiţa, conduşi de profesorul Mirabela Smaia, şi tineri de la Liceul "Traian Vuia" din Reşiţa, conduşi de profesorul Maria Murariu, au susţinut un recital de colinde tradiţionale la Parohia Ticvaniu Mare.
"Peste tot se aud tot felul de colinde, încercând în fel şi chip să ne atragă în spiritul sărbătorii, dar pierzându-şi esenţa şi trecându-se cu uşurinţă peste valoarea tradiţiilor şi peste moştenirea ancestrală a strămoşilor noştri. Colindele tradiţionale sunt păstrătoare ale adevărului de credinţă şi ale adevărului istoric al naşterii lui Hristos", a spus părintele paroh Sergiu Dalea. În încheierea minirecitalului de colinde, părintele paroh a mai vorbit despre importanţa păstrării tradiţiilor, despre rolul copiilor la biserică, dar şi despre bucuria că încă mai sunt copii doritori să facă parte activ din viaţa Bisericii. La final, colindătorii au primit daruri din partea parohiei. (Darius Herea)



.jpg)
