Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert de Crăciun la Craiova
Parohia "Sfântul Calinic Cernicanul" din Craiova a organizat duminică, 19 decembrie, la Teatrul Naţional "Marin Sorescu", un concert de colinde, tradiţii şi obiceiuri populare româneşti, în cinstea apropiatei sărbători a Naşterii Domnului. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Sala de spectacole a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Cetatea Băniei a fost neîncăpătoare pentru numărul mare al craiovenilor veniţi să ia parte la concertul de colinde şi obiceiuri de Crăciun, organizat de Parohia "Sfântul Calinic". În prima parte a spectacolului au cântat corala Catedralei mitropolitane "Sfântul Dumitru", dirijată de diac. Alexandru Racu, corala academică a Filarmonicii "Oltenia", dirijată de Manuela Enache, corul Paraclisului mitropolitan "Maica Domnului - Dudu" dirijat de Bogdan Botezatu şi corul Parohiei "Sfântul Calinic Cernicanul", dirijor prof. Gheorghe Stănescu. În partea a doua, Ansamblul folcloric "Maria Tănase" a prezentat un adevărat regal de tradiţii, obiceiuri de Crăciun şi îndrăgite melodii populare interpretate de solişti consacraţi, precum Maria Loga, Gheorghe Roşoga, Lavinia Bârsoghe, Marcu Nicolici, Ileana Leonte. "Colindele arată continuitatea tradiţiei noastre" În deschiderea concertului, IPS Irineu i-a binecuvântat pe colindători, arătând totodată frumuseţea şi profunzimea teologică a frumoaselor noastre obiceiuri. "Precum păstorii, îngerii şi magii din vremea Mântuitorului, şi colindătorii de azi şi de peste veacuri vin să vestească cea mai mare minune de sub ceruri: Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu Creatorul Fiu Fecioarei se face şi nu poate exista bucurie mai mare şi mai negrăită decât aceasta. De aceea ne pregătim cu post, cu rugăciune, cu Sfânta Împărtăşanie şi chemăm pe toţi cei care simt creştineşte să participe alături de noi la această mare sărbătoare a venirii lui Dumnezeu pe pământ. Prin colinde dorim să arătăm continuitatea tradiţiei noastre de la Sfinţii Apostoli încoace şi să ne bucurăm împreună de vestea cea mare a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos", a încheiat Mitropolitul Olteniei. Spectacolul de colinde, obiceiuri şi tradiţii de Crăciun a fost organizat de Parohia "Sfântul Calinic Cernicanul", la iniţiativa şi sub coordonarea părintelui paroh Marin Albu, în parteneriat cu Teatrul Naţional "Marin Sorescu", Radio Oltenia Craiova, Studioul din Craiova al Televiziunii Române şi Televiziunea Trinitas.