După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concert de muzică, de Ziua Naţională a Greciei
Cu prilejul Zilei Naţionale a Greciei, Asociaţia Culturală "Romiosini" şi Fundaţia Culturală Greacă din Bucureşti organizează un concert de muzică religioasă şi tradiţională grecească şi dans, "Bunăvestirea Eliberării". Protagonistul evenimentului este grupul condus de protopsaltul Bisericii Ambasadei Greciei, coral şi orchestră, secondat de un grup de dansatori profesionişti din Atena. Evenimentul se va desfăşura mâine, 19 martie, la ora 18.00, în Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, situat pe B-dul Tineretului, sector 4. Intrarea este gratuită. (I.B.)



.jpg)
