Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Concert de muzică religioasă la Huşi, dedicat Maicii Domnului
La Sala Primăriei din Huşi va avea loc mâine, începând cu ora 16:00, cu binecuvântarea PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, un concert de muzică religioasă dedicat Maicii Domnului, cu ocazia Bunei Vestiri. Vor concerta Corul „Nicolae Lungu“ al preoţilor din Protopopiatul Huşi, Corul „Gheorghe Cucu“ al preoţilor din Protopopiatul Bârlad şi Grupul psaltic „Sfântul Roman Melodul“ al preoţilor din Protopopiatul Fălciu. „Preoţii au îmbrăţişat cu bucurie şi entuziasm această idee. Avem imne închinate Maicii Domnului. Este un imn de smerenie pe care toţi participanţii la cor îl trăiesc şi este o manifestare de bucurie pentru că prin textul muzical Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a inspirat să ne adunăm, ca să facem aceste coruri. Dacă e să ne referim la Corul „Nicolae Lungu“ al preoţilor din Protopopiatul Huşi, putem spune că sunt părinţi care au venit de la distanţe foarte mari pentru repetiţii“, a declarat pr. Marcel Miron, protopop al Protoieriei Huşi. (C.C.)



.jpg)
