Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Concert la Catedrala episcopală din Giurgiu
În Catedrala episcopală "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Giurgiu a avut loc joi, 16 decembrie, în prezenţa Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, tradiţionalul concert de colinde intitulat "Noaptea sfântă de Crăciun", informează episcopiagiurgiului.ro. Au participat nouă formaţii corale, iar la final PS Ambrozie a adresat felicitări formaţiilor corale participante pentru interpretarea deosebită a colindelor. Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre frumuseţea colindelor care îmbogăţesc istoria nescrisă a poporului nostru. "Păstrate şi transmise prin viu grai din generaţii în generaţii, acestea pun la dispoziţia istoriei date valoroase. Colindele nu sunt simple cântece cu substrat mistic, ci sunt argumente istorice că Hristos a existat cu adevărat, fiind adevărate rugăciuni care pun în mişcare inima omului laolaltă cu sferele cereşti", a încheiat Preasfinţitul Ambrozie. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a numeroase oficialităţi judeţene.



.jpg)
