Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Concerte de muzică psaltică în Bucureşti
Grupul de psalţi "Nectarie Protopsaltul" a susţinut duminică seara un concert aniversar cu ocazia împlinirii a 10 de ani de la înfiinţare, în Biserica "Sfântul Spiridon" - Nou, Paraclis patriarhal. La acest eveniment au fost invitaţi psaltul grec Dimitrios Zaganas, Youseph Shattani din Damasc, Siria, diaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei patriarhale din Bucureşti, şi Valentin Gheorghe, protopsaltul Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Paris. Programul a cuprins cântări psaltice pascale din Săptămâna Patimilor. Un alt concert de muzică psaltică a fost cel al Grupului de psalţi "Evloghia", într-un concert susţinut sâmbătă seara în Biserica "Domniţa Bălaşa" din Bucureşti. "Evloghia" este grupul psaltic şi de misiune al Patriarhiei Române, de aceea şi concertele având un scop misionar-liturgic. (Marius Nedelcu)






.jpg)
