Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concertul tradițional de colinde al Episcopiei Hușilor
În seara zilei de duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc, în Catedrala Episcopală din Huși, în prezenţa Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, concertul tradițional de colinde, intitulat „Sus în poarta Cerului”.
La eveniment au participat Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii care alcătuiesc Grupul psaltic junior, dirijați de părintele Cosmin Vlăduț Mironescu, Corala „Fantasia” din Vaslui, dirijată de profesorul Vasile Negură, și solista de muzică populară Tatiana Drăgan.
Un public numeros s-a bucurat de colindele interpretate, atât din incinta catedralei, cât și din exteriorul acesteia.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre plusul de frumusețe pe care colindele îl pot aduce în suflet.
Preasfinția Sa a mulțumit pentru prezență domnului Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, colindătorilor, precum și tuturor celor care au ales să guste, pentru aproape două ore, din frumusețea colindelor. Ierarhul Hușilor i-a răsplătit, apoi, cu daruri, pe toți colindătorii.



.jpg)
