După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concurs de fotografie în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
În contextul Anului omagial euharistic, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei organizează, între 1 aprilie şi 31 octombrie, Concursul de fotografie „Imaginea Cuvântului“ adresat tinerilor pasionaţi de fotografie din ţară. Tema primei ediţii a acestui concurs este „Jertfă şi Euharistie“. Tinerii trebuie să realizeze fotografii care să facă trimitere la ideea de jertfă sau sacrificiu, să arate frumuseţea celor două Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, să sugereze smerenia, înfruntarea greutăţilor vieţii, apropierea tinerilor de viaţa Bisericii. Cei care doresc să participe la acest concurs trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 10 şi 22 de ani, iar fotografiile realizate trebuie să aibă următoarele caracteristici: să fie în format digital şi la rezoluţie de minimum 6 megapixeli, format jpeg, max. quality, sau tiff.; editarea se poate face astfel: luminozitate, contrast, saturaţie, nivele de culoare şi crop; nu se admite adăugarea sau eliminarea unor elemente din imagine; nu sunt acceptate lipirea sau suprapunerea mai multor fotografii (colajul); orice alt procedeu de procesare, în afară de cele enumerate mai sus, va duce la descalificarea imaginii respective; nu se acceptă imagini care sunt protejate cu drepturi de copyright. Cele trei fotografii pentru concurs vor fi transmise, până la 31 octombrie, în format digital pe adresa de e-mail episcopiabz@yahoo.com, cu precizarea: „Pentru concursul eparhial de fotografie“, şi vor fi însoţite de un document word cu datele personale ale concurentului. Mai multe informaţii se pot afla pe site-ul arhiepiscopiabzvn.ro. (M. Nedelcu)



.jpg)
