Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Concurs de poezie şi eseu religios la Comloşu Mare
Azi, 2 aprilie 2011, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi sub egida proiectului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", la Comloşu Mare, are loc ediţia a II-a a concursului zonal de recitare de poezie religioasă şi de compunere de eseu religios, având ca temă "Sărbătorile Maicii Domnului".
Concursul are la bază programa şcolară de la disciplina religie ortodoxă şi curriculumul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor".



.jpg)
