Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Concurs dedicat sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Liceul de informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi, organizează pe 8 octombrie 2009, în Sala „Dr. Iustin Moisescu”, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Concursul interdisciplinar „Religia între ştiinţă şi artă”. La concurs vor participa elevi din judeţul Iaşi, iar proiectele se vor înscrie în următoarele teme: „Sfinţi români cu moaşte la noi în ţară”, „Tradiţie şi spiritualitate ortodoxă în Iaşi”, „Oameni de cultură români, promotori ai credinţei creştine”. Concursul va fi urmat de conferinţa „Actualitatea şi sensurile contemporane ale sfinţeniei”, susţinută de protos. Iustin Neagu de la Biserica „Schimbarea la Faţă a Domnului” - Socola. „Vor fi şase proiecte, fiecare liceu fiind reprezentat de câte o echipă de doi elevi. Participanţii vor veni de la Liceul de Informatică din Iaşi, Colegiul Naţional «Costache Negruzi» din Iaşi, Colegiul Naţional «Mihai Eminescu» din Iaşi, Colegiul Naţional «Emil Racoviţă», Colegiul Naţional din Iaşi şi de la Colegiul «Mihail Sadoveanu» din Paşcani”, a declarat Violeta Stanciu, profesor de Religie la Liceul de informatică din Iaşi.



.jpg)
