În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Conferință de presă în debutul ITO Banatul de Munte
În Centrul Civic al municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, a avut loc miercuri, 28 august, conferința de presă susținută de organizatorii Întâlnirii tinerilor ortodocși din Banatul de Munte, în cadrul căreia au fost prezentate, pe larg, informații referitoare la derularea evenimentului ce se desfășoară în același oraș, în perioada 29 august - 1 septembrie.
Evenimentul de prezentare a fost moderat de către părintele Mihai Ciucur de la Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului, cel care a prezentat, în debut, informații generale despre ITO Banatul de Munte, care reunește la Reșița 500 de tineri, dintre care 300 din județul Caraș-Severin, plus 200 de tineri din țară și străinătate. Este vorba de tineri proveniți din 17 eparhii de pe cuprinsul Patriarhiei Române, precum și de două delegații din Republica Moldova (Episcopia Basarabiei de Sud) și Serbia (Episcopia Daciei Felix).
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, care a felicitat inițiativa tinerilor de la ATOR Banatul de Munte și a reafirmat sprijinul instituției pe care o conduce, în buna desfășurare a evenimentului.
Programul ITO Banatul de Munte a fost prezentat, pe larg, de către reprezentanți ai echipei de organizare a proiectului, care au oferit detalii cu privire la locul, specificul și contextul de desfășurare al activităților de pe parcursul celor patru zile.
ITO Banatul de Munte a debutat ieri, 29 august, la orele după-amiezii, cu primirea delegațiilor din județ, din țară și din străinătate, la cele trei internate școlare reșițene, urmată de cină și de program de socializare și intercunoaștere.
Reuniunea tinerilor debutează, propriu-zis, cu o slujbă de Te Deum, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, azi, 30 august, de la ora 10:00, în Centrul Civic al Reșiței, urmată de mesaje din patea organizatorilor și invitaților și de defilarea delegațiilor de tineri. Tot în cursul zilei de vineri, cei 500 de tineri iau parte la un treasure hunt urban, prin intermediul căruia vor descoperi patrimoniul orașului și vor interacționa cu localnicii, apoi, de la ora 18:00, cu toții vor lua parte la Procesiunea tinereții, pe traseul Colegiul Național „Traian Lalescu” - Bd. Revoluția din Decembrie - Centrul Civic. După rugăciunile de seară și cină, tinerii vor participa la concertul artistic susținut de trupa Phaser și bandul Ale & Fly ft. Crisi.
Sâmbătă, 31 august, după rugăciunile de dimineață, va avea loc, la Sala Polivalentă din centrul orașului, conferința pentru tineri susținută de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de care se va afla părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului. În cea de-a doua parte a zilei, tinerii vor participa la o serie de ateliere artistice, intitulate sugestiv „Între tradiție și noutate”, organizate în Parcul Cărășana, unde meșteri populari, dar și tineri voluntari, români și străini, vor oferi participanților un mix de experiențe din zona tradițiilor și specificului cultural al zonei. Ziua se va încheia la Stema UCMR de deasupra Reșiței, acolo unde tinerii vor lua parte la un foc de tabără și la un program artistic susținut de tineri invitați.
Ultima zi a evenimentului, duminică, 1 septembrie, va debuta cu Sfânta Liturghie arhierească, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Cartierul muncitoresc, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin și un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii se va marca încheierea evenimentului, prin mesaje din partea organizatorilor și, după masa de prânz, delegațiile de tineri vor pleca spre casele lor.
ITO Banatul de Munte se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, fiind organizat de Episcopia Caransebeșului, ATOR Banatul de Munte și cu sprijinul Primăriei Municipiului Reșița și al mai multor instituții și organizații județene și locale, se arată pe episcopiacaransebesului.ro.