Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Conferinţă dedicată Sfinţilor Brâncoveni la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou
La Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti se desfăşoară astăzi, 28 octombrie, de la ora 17:00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, conferinţa omagială: „Valoarea culturii şi spiritualităţii româneşti din epoca Domnului Constantin Brâncoveanu pentru istoria naţională. 326 de ani de la înscăunare (29 octombrie 1688)“. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reuneşte ca parteneri: Arhiepiscopia Bucureştilor (Protoieria Sector 3 Capitală, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou), Centrul de cercetări ştiinţifice interdisciplinare „Dumitru Stăniloae“ al Universităţii Valahia din Târgovişte şi Fundaţia Ecumenică Pro Axe Mundi. Vor participa: acad. Dan Berindei, „Constantin Vodă Brâncoveanu - Domnitorul“; acad. Gheorghe Vlăduţescu, „Protoumanismul în epocă“; acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, „Bălăcenii şi Brâncoveanu“; prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, „Noutăţi despre Academia Domnească de la «Sfântul Sava» şi primul spital din Bucureşti - «Colţea»“; dr. Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, „Cercetări arheologice de la Biserica «Dintr-o zi» - ctitorie a Doamnei Maria Brâncoveanu“; pr. conf. univ. dr. Constantin Claudiu Cotan, „Pagini din viaţa unui mare boier - Grigore Brâncoveanu“. La finalul conferinţei, Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale va susţine un concert de cântece bizantine, intitulat „Imnele Brâncoveneşti“. (Gh.C.P.)






.jpg)
