După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă dedicată Zilei Internaţionale a Familiei la Râmnicu Vâlcea
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea a găzduit săptămâna trecută conferinţa cu tema „Ziua Internaţională a Familiei“. Evenimentul a avut loc la iniţiativa doamnei bibliotecare Ioana Pârnuţă, Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea fiind partener în acest demers. În cadrul întâlnirii au luat cuvântul părintele conf. univ. dr. Ilie Ivan, psih. Daniela Predişor, psih. Octaviana Niţoi, consilier nutriţie Marina Cârjaliu-Murgea, iar din partea auditoriului, părintele prof. dr. George Pomeneşte. Moderatorul evenimentului a fost doamna Elena Ciungan. În sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene au fost prezente membre ale Asociaţiei Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, membri CAR Pensionari „Alexandru M. Alexiu“ din Vâlcea, elevi de la Liceul Tehnologic „Oltchim“ şi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului, ca o temă de gândire a ceea ce înseamnă familia, răsună cuvintele doamnei psih. Daniela Predişor, membră a Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe: „Dacă o casă se construieşte cu piatră şi cărămidă, o familie se construieşte cu iubire şi răbdare“, a relatat Antoanela Enăcache, de la Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
