Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferinţă despre prozelitismul sectar
Preoţii din cele trei cercuri pastoral-misionare ale Protoieriei Târgu Cărbuneşti s-au întrunit luni, 13 decembrie, la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul - Cămărăşeasca" din judeţul Gorj, în cadrul conferinţei cu titlul "Prozelitismul sectar". Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Evenimentul a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de un sobor de 10 preoţi, în frunte cu părintele Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu Cărbuneşti. În deschiderea conferinţei, părintele Mihalache Şuncă de la Parohia Albeni a susţinut prelegerea cu tema: "Despre prozelitismul sectar". Au urmat discuţii pe marginea celor prezentate, fiind abordate cu acest prilej şi alte probleme curente din activitatea pastoral-misionară a parohiilor. "Trebuie să avem mereu cugetul treaz" În cuvântul rostit la încheierea lucrărilor, IPS Irineu i-a îndemnat pe preoţii participanţi să stăruiască în lucrarea pastorală de păstrare a dreptei credinţe: "Numai păstrând credinţa curată şi credincioşii aproape de Biserică putem deveni o pavăză puternică împotriva rătăcirilor şi devierilor sectare. Este adevărat că în zona Olteniei prozelitismul sectar nu s-a dezvoltat în mod deosebit, aici păstrându-se foarte bine cultul morţilor, precum şi tradiţiile sau obiceiurile moştenite din străbuni. Cu toate acestea trebuie să avem mereu cugetul treaz, să stăm cu băgare de seamă şi să ţinem vie şi neclintită învăţătura de credinţă a Bisericii noastre. În lupta cu ispitele, credinţa este cea mai bună armă. Numai în rugăciune putem vorbi cu Dumnezeu despre lucrul pe care dorim să-l împlinim, căci aceasta este taina rugăciunii: să stăm de vorbă cu Creatorul nostru ca şi cu un prieten foarte bun, ca şi cu un părinte iubitor şi El ne va da inspiraţie, pricepere şi înţelepciune spre a depăşi toate momentele dificile ale vieţii şi ne va întări în misiunea noastră de păstori de suflete, în ciuda piedicilor şi neajunsurilor care se ivesc la tot pasul". În final, Mitropolitul Olteniei i-a binecuvântat pe clericii prezenţi şi le-a transmis urări de pace şi bucurie duhovnicească pentru Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului care se apropie. Conferinţa preoţilor din Protoieria Târgu Cărbuneşti a avut ca scop întărirea şi consolidarea activităţii pastoral-misionare, precum şi diversificarea dialogului vizavi de ameninţarea pericolului sectar.